Cel mai bun director pe care l-a avut CFR Călători, Valentin Bota, m-a chemat la el și mi-a arătat un teanc uriaș de scrisori. Erau de la călători care au folosit vagonul de dormit pe timp de iarnă. Frig, încălzire cu cărbuni care afumau gările, teroare. Îmi zice: „la relațiile tale din fostul DDR, nu găsești vagoane de dormit care să fie recondiționate și modernizate?”. I-am spus să-mi recomande o uzină din România care să le facă noi și apoi mă duc în Germania. Îmi zice nu avem timp, mâine trebuie să plecăm. Ordin de la ministru. Toată ziua am stat pe telefoane cu Jurgen. A aflat unde este parcul rece cu vagoane de dormit, cușete și vagoane-restaurant. Ne-am dus la Hamm să le vedem. Excelent întreținute, tablă germană, ce s-o mai lungim? Niște frumuseți.
Ne-am întors. Am raportat și am revenit în Germania cu directorul adjunct Mihai Ion. Apoi cu directorul unei uzine din București și am investit în primul vagon. Totul a decurs excelent. Tipii de la Autoritatea Feroviară Română și-au făcut treaba și a fost avizat pentru circulație. Investiția era mare. Dar, Slavă Domnului, aveam capital. Însă riscul era la fel de mare. Ca din 10 vagoane să facem numai 8. Mă rog, marfă germană, perfecte. Din iarnă, după alegeri, a venit cel mai sufletist ministru pe care l-a avut Ministerul Transporturilor. Și a început treaba. Absolut tot profitul l-am investit în alte vagoane, tot mai multe și mai multe. Uzina lucra la foc continuu, în 3 schimburi. Atunci am scris articolul „Mine de aur abandonate în fostul RDG”. Au urmat automotoarele, modernizare la Cluj, vagoanele de mare viteză și confort sporit, vagoanele-restaurant și cam tot ce se cerea. După câțiva ani, guvernul german, ca să stimuleze producția de vagoane noi, a redus la jumătate perioada de exploatare a acestui gen de vagoane. Aproape noi, luate direct din gară. „Cu osia caldă”, cum zic ceferiștii. Găseau oamenii în vagoane pahare de plastic cu cafea uscată, câte o monedă de 2 mărci... Vagoanele-restaurant aveau 7 cuptoare cu microunde, la unele vagoane de dormit, uzina a făcut și câte un duș... Ministrul cel sufletist a declarat de curând că tot ce este bun în flotila CFR Călători este făcut la noi. Practic toate fabricile de profil din România au avut de lucru. Din 2011 a început sistemul cu „Ajutorul de Stat”. Și de atunci nu s-a mai întâmplat nimic.
Așadar, dragii mei, am pornit de la 1.000 de lămpașe pentru mineri și am sfârșit, după 12 ani, cu 1.000 de vagoane. Asta înseamnă perseverență, multă muncă, sute de drumuri, milioane investite în condiții de risc. Dar a meritat. Și mai ales să fii mulțumit și mândru că ceva din țara ta are și semnătura ta.
Pe vinerea viitoare, dragii mei cu Jurnalul sub braț. Doamne Ajută!