Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Finanțare RECORD pentru proiectul reactoarelor modulare mici achiziționate de Nuclearelectrica

Finanțare RECORD pentru proiectul reactoarelor modulare mici achiziționate de Nuclearelectrica

de Redacția Jurnalul    |   

Proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) va primi o finanțare record de circa 4 miliarde de dolari, anunță ministrul Energiei, Virgil Popescu.

SUA şi parteneri multinaţionali publici şi privaţi vor finanța achiziția de către Nuclearelectrica a acestor reactoare. 

"Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a anunţat astăzi, la Summitul G7, sprijin financiar, public-privat, pentru dezvoltarea reactorului modular mic (SMR) din România, de la Doiceşti, în valoare de 275 milioane de dolari, din partea SUA, Japonia, Coreea de Sud şi Emiratele Arabe Unite, plus emiterea a două scrisori de interes din partea U.S. International Development Finance Corporation (DFC) şi U.S Export-Import Bank (EXIM), în valoare totală de 4 miliarde de dolari, respectiv 1 miliard DFC şi 3 miliarde EXIM Bank", a scris Virgil Popescu pe Facebook.

U.S. Export-Import Bank (EXIM) şi U.S. International Development Finance Corporation (DFC) au emis scrisori de interes în vederea sprijinului financiar potenţial de până la 3 miliarde de dolari, respectiv, un miliard de dolari, pentru dezvoltarea proiectului.

Finanţarea proiectului SMR din România se încadrează în acţiunile concrete ale Parteneriatului pentru Infrastructură Globală şi Investiţii (PGII), care mobilizează 600 miliarde de dolari până la nivelul anului 2027 pentru proiecte de infrastructură la nivel global, se mai arată în comunicat.

„Suntem mândri să poziţionăm România pe harta strategică de dezvoltare a proiectelor energetice nucleare. Este un merit pe care România şi l-a câstigat prin cei peste 26 ani de operare în siguranţă, la cele mai inalte standarde de excelentă a centralei nuclearo-electrice de la Cernavoda, prin cei peste 50 ani de dezvoltare a industriei nucleare din România, prin rigurozitatea reglementatorului CNCAN, prin excelentă în pregatire în inginerie şi operare nucleară a sistemului de învaţamânt românesc, şi prin leadership-ul întregii echipe Nuclearelectrica. Suntem mândri că România va fi a doua ţară după SUA şi prima din Europa care va dezvolta o centrală NuScale VOYGR™ cu reactoare modulare mici şi că proiectul nostru a câstigat încrederea şi susţinerea celor mai importante instituţii financiare din lume, precum şi a Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi a Guvernului American, şi a partenerilor din Japonia, Republica Coreea şi Emiratele Arabe Unite”, spune Cosmin Ghiţă, director general SN Nuclearelectrica SA.

Noua finanţare vine ca o completare la grantul de 14 milioane de dolari, pe care l-a anunţat preşedintele american Joe Biden în iunie 2022.

România, prin compania RoPower, fondată de Nuclearelectrica şi Nova Power & Gas (parte a Grupului E-Infra), este prima ţară din Europa şi a doua după SUA care face primii paşi pentru implementarea în acest deceniu a primei centrale electrice NuScale VOYGRTM cu 6 module şi o putere instalată de 462 MWe.

În prezent, RoPower şi NuScale realizează prima etapă a studiului FEED (Front-End Engineering and Design) care constă într-o serie de activităţi şi studii iniţiale de inginerie şi proiectare, analize tehnice ale amplasamentului fostei centrale de la Doiceşti, estimarea calendarului şi costurilor specifice proiectului din România.

"Ţara noastră, prin compania de proiect RoPower, fondată de Nuclearelectrica şi Nova Power & Gas, este prima ţară din Europa şi a doua după Statele Unite ale Americii care face primii paşi pentru implementarea în acest deceniu a primei centrale electrice NuScale VOYGR cu 6 module şi o putere instalată de 462 MWe. Se estimează că centrala NuScale cu 6 module va asigura circa 200 de locuri de muncă permanente, 1.500 de locuri de muncă în construcţii, 2.300 de locuri de muncă în producţie şi va ajuta România să evite producerea a 4 milioane de tone de emisii de CO2 pe an", a mai scris Virgil Popescu pe reţeaua de socializare.

Amplasamentul de la Doiceşti a fost selectat, în conformitate cu toate standardele internaţionale şi naţionale, în mai 2022, în urma unui studiu realizat cu un grant în valoare de 2.1 milioane dolari, oferit de USTDA care a identificat potenţiale amplasamente pentru dezvoltarea unor centrale de tip SMR.


 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri