Jurnalul.ro Ştiri Politică Firea spune că bucureștenii nu au apă caldă din cauza CET Sud, „o entitate a Guvernului”

Firea spune că bucureștenii nu au apă caldă din cauza CET Sud, „o entitate a Guvernului”

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, marți, că bucureștenii nu au apă caldă din cauza unei revizii a CET Sud, „care aparține de Ministerul Energiei, o entitate a Guvernului”.

„Din nefericire, CET Sud, care aparține de Ministerul Energiei, o entitate a Guvernului, a oprit pentru revizie, întâi a spus că o lună, dar a prelungit această perioadă. Prin urmare apa caldă ajunge de la distanțe foarte mari și iată că din această cauză sunt probleme cu alimetarea cu apă caldă a bucureștenilor”, a declarat Gabriela Firea.

Ea a mai spus că a intervenit și o avarie la Termoenergetica.

„Au lucrat colegii noștri de la Termoenergetica inclusiv azi-noapte și mi-au dat mesaj foarte de dimineață. Ne-am și întâlnit într-un grup de lucru. Vor ca azi să încarce întreaga instalației și să se rezolve această problemă”, a mai spus edilul Capitalei.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: gabriela firea cet sud apa calda bucuresti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri