Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Folosirea măștilor de protecție ar putea preveni noi valuri de infectări cu COVID-19

Folosirea măștilor de protecție ar putea preveni noi valuri de infectări cu COVID-19

Folosirea măştilor de protectie, alături de alte măsuri de distanțare socială, ar putea reduce rata de transmitere a coronavirusului și ar putea preveni revenirea, arată un studiu studiu realizat în Marea Britanie, transmite Reuters.

Cercetătorii de la Cambridge şi Greenwich sunt  de părere că măsurile de izolare nu vor stopa reapariţia infecției cu COVID-19 dar subliniază faptul că măştile artizanale pot reduce considerabil transmiterea acestuia dacă sunt purtate pe scară largă. 

''Analizele noastre susţin adoptarea în mod imediat şi universal a măştilor de către oameni'', a declarat Richard Stutt, de la Universitatea Cambridge, și unul dintre autorii studiului.

Studiul a fost publicat în jurnalul ştiinţific Proceedings of the Royal Society A.

La începutul pandemiei, dovezile ştiinţifice cu privire la eficacitatea măştilor în încetinirea transmiterii bolii respiratorii erau limitate.

Dar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă acum purtarea măștilor, inclusiv a celor artizanale. 

Studiul relevă faptul că purtarea permanentă a măștilor în public este mai eficientă decât dacă acestea sunt purtate doar după apariția simptomelor.

În toate scenariile analizate în studiu, utilizarea în mod obişnuit a măştii de peste 50% din populaţie a redus răspândirea COVID-19 .

Specialişti neimplicaţi în acest studiu au păreri împărţite în ceea ce priveşte concluziile. Brooks Pollock, expertă în boli infecţioase la Universitatea din Bristol, a declarat că impactul probabil al măştilor ar fi mult mai mic decât se estimează. 

Subiecte în articol: masti de protectie coronavirus covid 19
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri