Paula Rădulescu are 75 de ani și spune că are probleme de sănătate care nu-i mai permit să joace. Nu a reușit să accepte moartea celor mai bune prietene ale sale, Stela Popescu și Cristina Stamate.
„E exclus să mai urc pe scenă. Doctorul nu-mi permite. Sunt o fire emotivă. Din nefericire, nu stau bine cu sănătatea. Se ivesc probleme la tot pasul, având tensiune oscilantă și fibrilațiile astea. Fără emoții, fără surprize. Emoțiile de pe scenă și întâlnirea cu publicul întotdeauna reprezintă altceva, sunt total diferite. E mai complicat, ai o responsabilitate", a spus actrița pentru Cancan.ro.
Dispariția celor două prietene ale sale au afectat-o profund.
"Le visez ori în cabină, ori înainte de a urca pe scenă, ori ceva legat de costume. Ca și când am fi rămas mai departe în aceeași combinație, a noastră de colege și prietene. Îmi lipsesc enorm, nu mi-am putut închipui vreodată că le-am iubit atât de tare… Absolut, există o legătură dincolo de moarte. Noi am fost ca și surorile. Faptul că am jucat împreună și am stat în aceeași cabină ne-a unit extrem de tare. S-au dus prea repede, una după alta. Iar de atunci, inima mea a început să-mi facă probleme", a mai povestita Paula Rădulescu.
Ea a interpretat roluri în pelicule precum Brigada Diverse intră în acțiune (1970), sau Fram (1983).