Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbal: Anderlecht şi Federaţia belgiană, sancţionate pentru nereguli în transferurile unor minori, printre care un român

Fotbal: Anderlecht şi Federaţia belgiană, sancţionate pentru nereguli în transferurile unor minori, printre care un român

Clubul Anderlecht şi Federaţia belgiană de fotbal au fost sancţionate de FIFA pentru nereguli în transferurile unor minori, printre care românul Dragoş Ştefan Cojocaru, a anunţat forul fotbalistic mondial într-un comunicat, potrivit radioteleviziunii RTBF.

Clubul din Bruxelles şi Federaţia belgiană au fost amendate "pentru nereguli legate de transferurile internaţionale şi de înregistrarea unor jucători sub 18 ani".

Anderlecht risca o interdicţie la transferuri, dar FIFA a ţinut cont că gruparea belgiană a cooperat. Anderlecht va trebui să plătească o amendă de 200.000 de franci elveţieni.

Federaţia belgiană a încălcat de asemenea regulamentul în materie de transferuri de minori şi va avea de plătit 230.000 de franc elveţieni.

Ziarul belgian De Standaard a dezvăluit în noiembrie că Anderlecht este în vizorul FIFA. Potrivit cotidianului, federaţia internaţională se interesa de transferurile congolezului Chancel Mbemba (17 ani în 2011), americanului Patrick Tshiani (16 ani în 2011), românului Dragoş Ştefan Cojocaru (15 ani în 2012) şi nepalezului Bimar Magar (16 ani în 2014).

Dragoş Ştefan Cojocaru evoluează acum la ACS ASU Politehnica Timişoara.

FIFA a precizat că Anderlecht şi Federaţia belgiană pot face apel împotriva sancţiunilor.

Anderlecht a reacţionat deja într-un comunicat precizând că acceptă sancţiunea. Clubul a explicat că este vorba de "erori administrative la înregistrarea şi selecţia jucătorilor tineri" în perioada 2011-2013. "(...) astfel de carenţe administrative nu au mai apărut în ultimele ani şi nu se vor mai întâmpla în viitor", a adăugat fosta campioană a Belgiei.

AGERPRES

Subiecte în articol: fotbal anderlecht roman
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri