Jurnalul.ro Ştiri Externe Franța - Din ce rețea făcea parte teroristul de la Strasbourg

Franța - Din ce rețea făcea parte teroristul de la Strasbourg

Individul care a comis marţi atentatul asupra Târgului de Crăciun din Strasbourg (estul Franţei) şi care a fost ucis joi noaptea de poliţie în Neudorf, cartierul din Strasbourg unde se născuse, nu făcea parte din nicio reţea şi nu a fost ajutat de complici atunci când a fugit de la locul atacului, potrivit primelor elemente ale anchetei, informează vineri EFE.
''Nimic nu indică faptul că făcea parte dintr-o reţea'', a explicat vineri ministrul de interne francez, Christophe Castaner, care într-un interviu acordat postului de radio Europe 1 a adăugat că nu există indicii că bărbatul, identificat drept Cherif Chekatt, ar fi beneficiat în timpul fugii de ''protecţie specială''.
Castaner a insistat asupra faptului că cei trei poliţişti care au fost implicaţi într-un schimb de focuri cu Chekatt în cartierul Neudorf, împuşcându-l mortal, nu s-au întâlnit cu el ''din întâmplare'', aşa cum au sugerat unii, ci datorită ''muncii de pe teren'' pe care forţele de ordine au depus-o.
''De la bun început, ancheta s-a îndreptat către cartierul de origine'' şi ''totul ne face să credem'' că Chekatt nu a mai ieşit de acolo după ce a comis atentatul asupra Târgului de Crăciun, amplasat în centrul Strasbourgului, a explicat ministrul francez. În urma atacului, trei oameni şi-au pierdut viaţa şi 13 au fost răniţi.
Fără a da detalii, Castaner a menţionat că autorităţile au primit o informaţie din Neudorf care a făcut ca poliţia să desfăşoare în acest cartier un dispozitiv care a inclus un elicopter şi patrule precum cea care l-a reperat pe Chekatt joi seara, la ora locală 21:00 (20:00 GMT). Într-un prim moment, teroristul a deschis focul asupra poliţiştilor, iar aceştia ''l-au ucis pentru a se apăra şi pentru a se proteja''.
Castaner nu a dorit să comenteze revendicarea atacului lui Chekatt de către gruparea teroristă Stat Islamic, menţionând doar că, deşi această organizaţie este slăbită în Siria şi Irak, Franţa continuă să se afle sub ameninţarea atentatelor.
În altă ordine de idei, agenţia EFE menţionează că ministrul de interne francez urmează să asiste vineri, la orele locale 11:00 (10:00 GMT) la redeschiderea Târgului de Crăciun din Strasbourg, închis imediat după atentatul de marţi. 

Sursa: Agerpres

Subiecte în articol: terorist strasbourg
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri