Jurnalul.ro Ştiri Externe Franța va oferi reduceri pentru a atenua creșterea prețurilor la carburanții auto

Franța va oferi reduceri pentru a atenua creșterea prețurilor la carburanții auto

Franța va introduce o reducere de 0,15 euro (0,16 dolari) pe litrul de combustibil pentru transport pentru a-i ajuta pe șoferi să facă față creșterii prețurilor la pompă, a declarat premierul Jean Castex într-un interviu acordat cotidianului Le Parisien.

Măsura, care se va aplica timp de patru luni, începând cu 1 aprilie, ar trebui să coste guvernul puțin peste 2 miliarde de euro, anunță Reuters.

Prețurile de vânzare cu amănuntul la benzină și motorină au urcat la niveluri record în multe țări din întreaga lume în această săptămână, în condițiile în care invazia Rusiei în Ucraina a sporit tensiunile de pe piață, după ce economiile începuseră să-și revină în urma pandemiei de coronavirus.

Sprijinul pentru automobiliștii francezi a fost semnalat și de președintele Emmanuel Macron, aflat în campanie pentru un al doilea mandat la alegerile de luna viitoare.

În interviul publicat sâmbătă, Castex a declarat că reducerea va fi acordată atât cetățenilor, cât și transportatorilor și fermierilor.

Măsura, pe care, potrivit acestuia, distribuitorii de carburanți ar trebui să o consolideze cu propriul lor efort de reducere a prețurilor cu amănuntul, ar permite unui automobilist să economisească 9 euro pentru un rezervor de 60 de litri, a adăugat Castex.

Macron a declarat că guvernul său a cheltuit deja 20 de miliarde de euro pe an pentru susținerea costurilor benzinei și energiei electrice.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: pret carburant
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri