„Cu figura lui tolstoiană (bătrânul Lev a fost unul din modelele lui), viitorul teolog socialist, pacifist, umanitarist și sionist, prieten din junețe cu N. D. Cocea (căruia i-a prefațat romanul erotic Poet/Poetă și cu a cărui verișoară, călugărița Zoe Marcoci, s-a căsătorit și a avut cele patru fiice), Arghezi (cu care s-a lăsat repetent ca să fie coleg la Liceul Sf. Sava) și Vasile Demetrius, Gala Galaction a fost, asemeni lor, un apropiat al cercurilor decadente (Macedonski & Co) și pro-germane ale lui Bogdan-Pitești, dar și al lui Gherea sau Ibrăileanu.”, reținea, în cocul strâns al unei minibiografii, criticul și istoricul literar Paul Cernat.
Metamorfoza
Dar să desfacem în cuvinte portretul: „Gala a prestat, în timpul Primului Război Mondial, muncă de colaborator stipendiat al ocupantului german (execrat, în această ipostază, de E. Lovinescu), iar în anii ‘30 s-a metamorfozat în militant antifascist și antihitlerist. Excelent exeget al Vechiului Testament, era un foarte bun cunoscător al limbii ebraice și unul dintre marii traducători în română ai Bibliei, împreuna cu părintele Vasile Radu și mitropolitul Nicodim Munteanu (doar Bartolomeu-Valeriu Anania l-a depășit, întrucâtva). Filosemit, sprijinitor la debut al lui B. Fundoianu, Galaction a fost și un militant umanitarist convins.”
O piesă de excelență a prozei fantastice
În aceleași nuanțe: „Nuvelist de vârf în aventuroasele, dramaticele Gloria Constantini, Lângă apa Vodislavei, De la noi, la Cladova și chiar uzata și abuzata didactic La vulturi!, debutat în volum cu Bisericuța din Răzoare (1914), a dat o piesă de excelență a prozei noastre fantastice în Moara lui Califar. Tributar tezismului moral al ultimului Tolstoi (cel din Sonata Kreutzer), romancierul din Doctorul Taifun, Caligraful Tertiu, Roxana și, mai ales, multietnicul Papucii lui Mahmud merită din plin recuperat și reconsiderat. A lăsat pagini memorialistice și eseistice notabile.”
Jurnal-frescă
În profunzime: „Amplul său jurnal intim, cu dezvăluiri relevante despre viața sa intimă și politică (tumultuoasă) este unul dintre cele mai importante din epocă. Controversata recuperare la vârf, după 1945, de către regimul comunist, nu intră în contradicție cu opțiunile sale politice anterioare. Ultimii ani de viață i-a petrecut imobilizat de o pareză. A avut patru fiice: Magdalina, Lucreția (Lucki), Mara (căsătorită cu pictorul Ion Țuculescu) și Elena Galaction, dintre care două (Lucki și Elena) extrem de longevive, au trecut de pragul anului 2000. Încă nu și-a găsit un biograf (și un monograf pe măsură), în ultimele două decenii a intrat într-un con de umbră, dar posteritatea sa critică (îmi permit o predicție) sună bine.”
Albie largă puhoiului din răsărit
Căderea lui Carol al II-lea și instaurarea Statului Național Legionar sub Garda de Fier a antrenat retragerea lui Gala Galaction din viața publică, prelungită după Rebeliunea Legionară și începutul dictaturii lui Ion Antonescu. În 1944, după Actul de la 23 August, arestarea mareșalului Antonescu și predarea lui rușilor, a avut loc ruperea colaborării României cu Puterile Axei și subordonarea țării Uniunii Sovietice. A fost momentul în care Gala Galaction, inițial entuziasmat, a revenit pe scena publică, demarând colaborarea cu Partidul Comunist.
Literele durerii
Dezamăgirea avea să fie însă cruntă, iar preotul-scriitor n-a ezitat s-o mărturisească. Iată de pildă ce nota în 19 martie 1949: „Amicii mei comuniști au mai dărâmat ceva din clădirea românească. Ce vreți, lupta de exterminare. Trebuie să golim Țara Românească de toți oamenii vrednici, gospodari, pricepuți să agonisească, să-și crească gospodăria, copiii și trăinicia căminului.(...) Pe zi ce trece ni se limpezește tragica realitate. Trebuie, sufletește și practic, să desființăm neamul românesc, cu personalitatea, cu vredniciile și cu istoria lui și să creăm albie largă puhoiului din răsărit. Înfrânți militărește, urmăm, fatal, legea robiților din război. Stăpânii noștri de azi, deși unii cu nume și poate cu genealogie românească, sunt în realitate vechilii statului sovietic.”
Miniatura lui Istrati
De reținut și un fragment din 1924 dintr-un text al lui Panait Istrati despre părintele-scriitor și teolog de stânga, aflat în dificultăți materiale: „Am cunoscut pe Galaction la Viața socială. Eram și eu la revista lui Nicu Cocea un fel de-a cincea roată la căruță, dar directorul ei îmi tolera tot, știind că n-am să fac pureci mulți. Nuvela părintelui apăru, îmi pare, în fruntea primului număr. Cînd ieșiră corecturile la Tipografia poporului (care numai poporului nu i-a profitat), eu trebuia să urmăresc cu ochii manuscrisul (...). De la început, mă izbi în piept titlul: De la noi la Cladova. Frumos. (...) Și iaca și autorul! Dă mîna lui Cocea, ori lui Arghezi, controlează corectura și apoi conversează.”
Pe unde a umblat Christos…
Tot aici: „Mă uit la el, fără să-i spun un cuvînt, fără să-i mărturisesc că mă lăsase însărcinat, divina sarcină al cărei plod nu orice zgîrie-hîrtie îl are în traistă. Mă uit la omul care a scris nuvela: e plăcut. Civil, haine închise, dar mai ales mă farmecă frumoasa lui barbă, bătută de brumă pe de lături. (Cred că dacă aș fi fost femeie, m-aș fi tîrît numai după omul cu barbă frumoasă!) El mă privește vag. Și deodată îmi spune:
- Tu ai fost în Siria?
- Da.
- Pe unde?
- Beirut, Malmetain, Ghazir, Dlepta, Haramonul...
- Haramonul?! Aramonul, vrei să zici. Pe acolo a umblat Christos. (...)
Și acum iată-l că-mi apare sub înfățișare de moșneag, însă și eu sînt babă. El și-a urmat drumul lui, iar eu pe al meu. Ce-ar fi fost, dar, dacă un Galaction, om cu vastă cultură și sfîntă simțire - nu un îndrugă verzi și uscate ca mine - s-ar fi înhăitat cu haimanaua de pe atunci și am fi colindat lumea împreună? Grea ne-ar fi fost viața, dar strălucită răsplata! Și ce opere mărețe n-ar fi ieșit dintr-un astfel de suflet, după ce ar fi fost strivit de mii de nevoi, ofensat de grosolănia ignominii, înăbușit de neostoite revolte, dar altoit cu virusul durerilor universale și înflăcărat de nestinsa patimă a iubirii de oameni!” (Citind pe Gala Galaction... în vacanță, Masevaux, 13 iulie 1924)
Mostră de actualitate
Finalul formidabil al nuvelei Lîngă apa Vodislavei, din seria despre epoca năvălirilor turcești de la 1800. Un final care spune multe despre români, inclusiv astăzi:
„Turcul se întoarse către cioban și-i arătă chimirul de pe proțap:
– Jumătate: judecată la mine; jumătate: ispașă la tine.
– Nu vreau, boierule, să trăiești! Dumneata ia-ți chimirul și mie dă-mi ispașă capul lui.
Turcul sfîșie cămașa osînditului și-l trînti în genunchi cu pieptul pe proțap. Apoi, în soarele celei din urmă dimineți a lui Iordache, trase iataganul. Cu o mînă în părul lui Iordache, cu cealaltă să facă răzbunare, turcul dădea pe față că între inima lui și iataganul lui este o deosebire:
– Iartă la el, bre, că e lege al tău!
– Nu-l iert, boierule!
– Iartă la el, bre, că e lege al tău!
– Nu-l iert, boierule!
– Iartă la el, bre, că e lege al tău!
– Nu-l iert, să trăiești, boierule!
Atunci iataganul, pe care turcul îl ținea încremenit în soare, căzu în șuier pe gîtul lui Iordache și, cu căpățînă cu tot, răsună de pămînt.
– Țîne, bre.
Și turcul i-aruncă ciobanului în piept ispașa udă și bolborositoare.”
5 ani a suferit Gala Galaction, imobilizat de o pareză, înainte de a se stinge din viață.
„Excelent exeget al Vechiului Testament, Gala era un foarte bun cunoscător al limbii ebraice și unul dintre marii traducători în română ai Bibliei.”, Paul Cernat, istoric literar
„Controversata recuperare la vârf, după 1945, de către regimul comunist, nu intră în contradicție cu opțiunile sale politice anterioare.”, Paul Cernat
„Filosemit, sprijinitor la debut al lui B. Fundoianu, Galaction a fost și un militant umanitarist convins.”, Paul Cernat
„Cred că dacă aș fi fost femeie, m-aș fi tîrît numai după omul cu barbă frumoasă!”, Panait Istrati despre Gala Galaction