„Înainte să-l nască, în 19 iunie 1899, pe bebelușul Gheorghe, la spitalul bucureștean Filantropia, Maria Vișa (nu Vișan, cum apare adesea în istoriile literare) a avut o viață grea. Săracă lipită, bătută de frate, a fugit împreună cu sora ei din satul doljean Dobroteasa trecând Oltul pe o plută. Ajunsă în Capitală, a fost descoperită de funcționarul CFR Constantin Călinescu pe peronul Gării de Nord. Înduioșat, omul a angajat-o ca servitoare. În casa lui a fost însă abuzată de un tânăr bărbos, (Cos)tache Căpitănescu, fratele soției ceferistului. Presat de familie, în special de mătuși, acesta nu și-a asumat plodul, pe care, în 1906 l-a înfiat ceferistul, înainte de a muri.”
Servitoarea din casa mamei
Rândurile de mai sus, adunate la un loc de criticul și istoricul literar Paul Cernat, nu constituie scenariul vreunei telenovele sud-americane, nici pomeneală. Ele creionează, în tușe repezi, biografia celui mai important critic literar al României și a unuia dintre romancierii ei de top: G. Călinescu (atenție!, nu Gheorghe - cum era botezat de fapt -, nici George, ci pur și simplu G., așa cum el însuși a ales să fie păstrat în memoria noastră culturală). Dar să facem loc, în continuare, crochiului lui Paul Cernat: „Tache va muri sinucis în 1917, când Gheorghe devenea major. Interesant e că și părinții naturali, și cei adoptivi ai lui G., cum va semna Gheorghe toată viața, se chemau tot Constantin și Maria. Copilul a aflat abia în adolescență că maică-sa cea adevărată era servitoarea din casa mamei, ceea ce l-a marcat pentru tot restul vieții.”
La bătaie cu Fofează
Mai departe: „Urieșeasca lui carieră literară și critică a fost marcată de complexe, pe care le-a sublimat și le-a dat mai departe culturii române; cel mai important a fost, normal, complexul paternității, din care a scos în scris cam tot ce se putea scoate. Marița, o femeie drăcoasă și inteligentă, deși fără carte, va trăi până la 84 de ani, în 1958. Fiul, care-i va supraviețui doar 7 ani, a plâns-o, zice-se, mai puțin decât pe cățelul Fofează, numit așa după personajul romanului aviatic al lui Victor Ion Popa și în onoarea soției Vera. După căsătorie, aceasta a fost, după cum va recunoaște mai târziu, cel mai impresionată de servitoare, spre plăcuta surpriză a soțului.”
Viața expusă în operă
Complexele de bastard nu l-au părăsit pe G. Călinescu niciodată. „Din excelent documentata biografie a lui Ion Bălu aflăm de pildă că, în 1916, aflat în refugiu la Iași, elevul Gheorghe Călinescu căuta cu disperare o soră a tatălui său adoptiv, Constantin. Când o găsește, aceasta îl dă afară înspăimântată, spunând că nu cunoaște pe nimeni și n-are niciun fel de rude. La Felix Sima, în Enigma Otiliei, avea să fie taman invers: orfan, elevul îmbrăcat când era mic în fetiță, asemeni autorului său, după moda vremii, se duce în gazdă la București, la unchiul Costache Giurgiuveanu, iar acesta îl întâmpină cu nu stă nimeni aici, nu cunosc. Noroc că intervine, ca zeiță ex machina, adoptiva Otilica.”, mai remarca profesorul Paul Cernat în siajul minibiografiei dedicate lui G. Călinescu.
Măritiș pe neve la 13 ani
Tot aici: „Fosta soție a lui moș Costache, sora doctorului Iosif Sima, murise tânără după ce avusese un copil care n-a trăit. Din delicioasele amintiri post-AVC ale lui Costache aflăm că se măritase pe neve cu el la 13 ani (încă se juca cu păpușile) și, în noaptea nunții, voia să doarmă tot cu mama proprie; mai încolo, credea că soțul concupiscent voia să se joace cu ea, drept care sărea într-un picior la manevrele acestuia.”
„Eu sunt grec!”
La fel de savuros: „Strămoșii lui moș Costache erau macedoneni sau greci veniți de peste Dunăre, ca ai lui Tache Căpitănescu (tatăl natural al lui Gheorghe: eu sunt grec! va spune G. mai târziu), iar teroarea exercitată de surori asupra nevroticului și timidului Tache, obligându-l să nu recunoască pruncul, se regăsesc în Cartea nunții sub forma dictatului bătrânelor mătuși din casa cu molii asupra profesorului virgin Silivestru Capitanovici, sinucis după eșecul singurei experiențe sexuale, executate jalnic la bordel. (Prin comparație, Tache Căpitănescu, pe care fiul natural îl cam enerva, s-ar fi sinucis după conflictul cu un ofițer german, în Bucureștiul aflat sub ocupație).”
Băiețel cu fustă și plete
În completare, câteva confesiuni „retro” ale lui G. Călinescu: „Când eram copil eram foarte sensibil la sunetul veselei și al sticlăriei. Moștenite și deci vetuste, aceste obiecte aveau o vibrație foarte fină. Am și scris odată o poezie: Lumea suna frumos. Făceam ţimbal/ Din linguriţe, tăvi, pahare, ceşti,/ Pluteam în melodii cu cozi de peşti/ Verzi, diafani prin apa unui bal.”
Un adolescent țanțoș
Mai mult: „În ce privește portul, până în 1906, în preajma Expoziției, el a fost feminin. O fotografie mă arată îmbufnat, în rochie beige, cu guler de broderie la gât. (...) Pe cap aveam un păr lung, căzându-mi pe umeri. Nu, departe de mine orice vanitate. Copilul acesta cu fustă era suav. Ce legătură mai am eu cu el? Numai dovezi obiective mă identifică, încolo el stă cu totul străin (...) Am mai avut și alte fotografii, între care una, rămasă la Roma, reprezentându-mă licean, foarte strâns în uniforma care atunci era elegantă și de stofă fină. Dacă i-aș vedea pe toți aceștia, înșirați pe fotoliile mele, de la fetița care-și bălăbănește băiețește picioarele până la liceanul țanțoș, i-aș întreba, oferindu-le o bomboană: spuneți-mi cine sunteți voi, de ce vă numiți cu numele meu?”
Răzbunare, dulce răzbunare
Pe urmele complexului paternității, cu Paul Cernat interpret: „Singura însemnare cunoscută mie a lui G. Călinescu despre tatăl său natural, Tache Căpitănescu, se găsește într-o însemnare de la începutul lui 1937, unde se arată că la finele lui 1917 sau la începutul lui 1918 a murit Tache sinucis. Ipoteza mea e că fiul traumatizat a încercat să se răzbune pe imaginea tatălui iresponsabil caricaturizându-l în cel puțin două ipostaze ficționale: avarul senil Costache Giurgiuveanu, tăticul cvasiadoptiv al fe-fetiței Otilia, și cincuagenarul profesor virgin Silivestru Capitanovici din Cartea nunții (cel care, crescut de mătușile bătrâne, moare sinucis după ce își ratează penibil, la bordel, prima și singura experiență sexuală).”
Ciudați, degenerați, maniaci și decrepiți
Aproape de concluzie: „Un cos-Tache și un Capitanovici, așadar. Oroare: ambii se numără printre cele mai reușite personaje din romanele în speță. Mizantropului umanist îi ies de minune ciudații, degenerații, maniacii și decrepiții (la fel, intriganții colportori). Dincolo de câteva tentative meritorii, o psihanaliză a operei lui G. Călinescu n-a fost încă scrisă, deși ar merita - pentru asta ar fi nevoie, probabil, de talentul și inteligența critică a Călinescului însuși.”
125 de ani s-au împlinit în 19 iunie 2024 de la nașterea lui G. Călinescu
„Copilul Gheorghe a aflat abia în adolescență că maică-sa cea adevărată era servitoarea din casa mamei, ceea ce l-a marcat pentru tot restul vieții.”, Paul Cernat, istoric literar
„Urieșeasca lui carieră literară și critică a fost marcată de complexe, pe care le-a sublimat și le-a dat mai departe culturii române; cel mai important a fost, normal, complexul paternității.”, Paul Cernat
„Ipoteza mea e că fiul traumatizat a încercat să se răzbune pe imaginea tatălui iresponsabil caricaturizîndu-l în cel puțin două ipostaze ficționale: avarul senil Costache Giurgiuveanu și cincuagenarul profesor virgin Silivestru Capitanovici din Cartea nunții.”, Paul Cernat
„O psihanaliză a operei lui G. Călinescu n-a fost încă scrisă, deși ar merita - pentru asta ar fi nevoie, probabil, de talentul și inteligența critică a Călinescului însuși.”, Paul Cernat