Jurnalul.ro Editoriale Ghinea și Păuna, boldeii pernicioși

Ghinea și Păuna, boldeii pernicioși

de Dan Constantin    |   

Ghinea, clopotarul lui Papici, Giumpix, Dănileț&co, ar fi, potrivit unor surse, ministru pentru fonduri europene. Cum s-a strecurat în funcție și ce uniforme a lăsat la intrarea în Palatul Victoria, se va vedea abia la pensionarea înainte de limita de vârstă standard. Am înțeles că se ocupă de aducerea banilor de la Bruxelles după scandalurile pe care le-a provocat. Toate citările despre numitul Ghinea se învârtesc în jurul unor bălăcăreli cu politicieni cunoscuți. Tehnica este preluată din universul boldeilor: latră tare la trecerea unor dulăi, agață manșeta unor mărimi ca să fii băgat în seamă! Boldeiul vremurilor noi, autodeclarat tehnocrat, mărâie pe facebook, locul de întâlnire al multor nevoiași cu capul.

A găsit că-i dă bine la evaluare după vacanța de vară un nou scandal. Și-a pus mușcătura pe Comisarul european Crețu, dovadă că Ghinea țintește să bage în vârtej relația guvernului de la București cu executivul Uniunii Europene. O avertizare a Corinei Crețu privind nivelul absorbției de fonduri europene în acest an primește o replică rapidă de la Ghinea care devine penibil când se laudă cu un procent comparabil cu diluția din dosarul Hexipharma - 0,18 la sută. De zece ori mai puțin decât media europeană! Brava, Neghiniță, ai scos țara din impas și nu uiți să ne spui de greaua moștenire Ponta, care a adus doar vreo 3,5 miliarde euro de bani europeni! Bani din care boldeiul s-a hrănit cu nevasta, cățel și purcel din programele moșmondite pe la Chișinău.

Scheunatul feisbucist este preluat instant de cutia de rezonanță a băsismului trimisă la export. Conserva plantată la Bruxelles, Carmen Păun trage rapid un articolaș în politico.eu în care descrie conflictul României cu Uniunea Europeană. Păun, din aceiași speță cu boldeiul pernicios, a mai mușcat din Corina Crețu cu fapte imaginare și presupuneri dezmințite de Comisia Europeană. Este deci în recidivă, atenția ei fiind mereu conectată la boldeiul șef care trage de zgarda veche a fondurilor păpate împreună la ICR.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri