Actorii nu sunt scutiţi să ştie adresa clinicilor de ortopedie, ajung uneori să capete un “bandaj” de ghips pe picior sau mână. Şi asta nu pentru că din neatenţie au călcat într-o groapă sau au alunecat pe gheaţa de pe trotuar, ei şi-au frânt oasele chiar în timpul unui spectacol. Acum ceva vreme culegea succese o piesă la Teatrul Nottara cu doi frumoşi în distribuţie, erau însoţiţi de ropote de aplauze Dichiseanu şi Cristea Avram în piesa “Antoniu şi Cleopatra”. Într-o seară, mai să stea inima spectatorilor, maiestuosul general al Romei Dichiseanu s-a prăvălit pe scenă în braţe cu regina Egiptului Cleopatra şi a rămas lat, ţinându-se cu oftaturi de picior. Un tehnician distrat din personalul tehnic al teatrului a uitat să pună piuliţe la două şuruburi, care trebuiau să fixeze scara decorului şi treapta s-a dărâmat tocmai când Antoniu-Dichiseanu cobora cu seducătoarea Cleopatra în braţe. Îmi povestea Dichiseanu, junele prim al scenei: “Când am simţit că se duce scara la vale, am ferit-o pe Cleopatra să nu cadă cu şira spinării pe barele de metal şi m-am răsucit, conştient că ferind-o pe ea îmi rup eu piciorul. Am stat în ghips câteva luni şi s-au reprogramat spectacolele şi filmările la pelicula producţiei de la Buftea”. Sergiu Nicolaescu îşi câştigase faima că este un regizor de sprint, filmează repede şi nu se trag multe duble, sunt lucrurile reglate la centimetru. Se destăinuia în emisiunea mea de la Antenă: “Dormeam doar trei ore, uneori pe spongi în rulotă. În zori am pornit spre câmpia filmărilor la «Mihai Viteazul», era încă întuneric şi grăbit am alunecat pe scări fracturându-mi braţul drept. Mi l-a pus medicul în ghips, iar eu m-am îngrijorat, cum voi conduce ca vizir atacul de cavalerie cu iataganul în dreapta, ţinând hăţurile armăsarului cu stânga. Mi-am legat cu sârmă iataganul de ghipsul de pe braţ, dar dacă armăsarul se speria de bubuiturile tunurilor şi mă arunca din şa, nu aveam nicio mână liberă să amortizez căzătura. Calul meu era însă deştept şi a ieşit bine”. Florin Condurăţeanu