Jurnalul.ro Ştiri Social Gradiniţe estivale pentru copiii săraci

Gradiniţe estivale pentru copiii săraci

de Monica Cosac    |   

Peste 600 de copii din comunităţi defavorizate vor beneficia de educaţie preşcolară în grădiniţe estivale deschise, din această săptămână, în Bucureşti şi în 20 de judeţe, de Organizaţia Salvaţi Copiii. Statisticile europene arată că jumătate dintre copiii români nu merg la gădiniţa, de cele mai multe ori din cauza sărăciei.

 

Potrivit datelor Eurostat, în prezent doar 51% dintre copiii din România frecventează grădiniţa, una dintre cauzele principale fiind sărăcia. O altă cauză este ignoranţa unor părinţi, care nu pun preţ pe educaţie. Toţi aceşti copii riscă însă să rămână analfabeţi şi, mai târziu, să nu se poată integra în societate. În acest context, cu şase ani în urmă, Organizaţia Salvaţi Copiii a iniţiat „Grădiniţele estivale”, un proiect dedicat copiilor din comunități defavorizate care continuă şi azi. În acest an, au fost înfiinţate 30 de grupe de grădiniţă estivală în Bucureşti, Dâmboviţa, Constanţa, Mangalia, Timiş, Hunedoara, Olt, Braşov, Călăraşi, Iaşi, Cluj, Mureş, Caraş Severin, Dolj, Vrancea, Neamţ, Teleorman şi Giurgiu. De asemenea, o grădiniţă estivală va fi deschisă în Jilava.

Grupele estivale și-au deschis porțile la 10 iulie și se vor închide pe 2 septembrie, scopul acestora fiind de a facilita creşterea accesului la şcoală, dar şi pentru a preveni abandonul şcolar pe termen lung al copiilor proveniţi din medii vulnerabile socio-economic. Practic, 600 de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani vor primi suport în cadrul programului. Este vorba de copii care nu au mai fost înscrişi în sistemul educaţional sau care au avut o frecvenţă sporadică în anul şcolar 2016-2017.

„Cu cât mai devreme un copil este integrat în sistemul de educaţie, alături de cei de vârsta lui, cu atât integrarea socială şi performanţele vor fi mai uşor de obţinut. Un copil vulnerabilizat din cauze care privesc statutul socio-economic are îngrădit accesul la educaţie de calitate, iar acest fapt se converteşte în sărăcia educaţională care tinde să se perpetueze de la o generaţie la alta”, a declarat preşedintele executiv Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu.

De la înfiinţarea programului, peste 6.300 de copii au fost înscrişi în grupe de grădiniţe estivale, iar peste 3.000 de părinţi au beneficiat de consiliere şi suport material. Datele din anii anteriori arată că participarea la două luni de grădiniţă pe timpul verii a generat un impact pozitiv semnificativ pentru retenţia în şcoală a copiilor din grupurile vulnerabile.

Copiii petrec câteva ore în fiecare zi în grupele estivale, primesc o masa caldă, îşi fac prieteni şi încearcă să recupereze ce ar fi trebuit să învețe în 3 ani de grădiniță

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri