Jurnalul.ro Ştiri Externe Grecia trimite nave militare în sud-estul Mediteranei, ca reacţie la activităţile Turciei

Grecia trimite nave militare în sud-estul Mediteranei, ca reacţie la activităţile Turciei

Guvernul Greciei a plasat în stare de alertă Forţele Navale, iar nave militare au fost trimise în sud-estul Mării Mediterane, în contextul activităţilor Turciei de explorare a zăcămintelor de petrol şi gaz în zone teritoriale disputate, informează Agenţia France-Presse şi cotidianul Le Figaro.

Forţele Navale elene sunt în stare de alertă şi "au intensificat activităţile de disponibilitate". "Unităţi ale Forţelor Navale au fost trimise de marţi în sudul şi sud-estul Mării Egee şi sunt pregătite să riposteze la orice activitate", a declarat un ofiţer grec.

Premierul Greciei, Kyriakos Mistotakis, s-a întâlnit cu liderii partidelor politice pentru consultări.

Turcia a anunţat trimiterea navei de explorare Oruç Reis în estul Mării Mediterane. Autorităţile turce au precizat că nava Oruç Reis, însoţită de ambarcaţiuni de escortă, urmează să efectueze, începând din 2 august, activităţi de explorare maritimă la sud de insulele grece Rhodos, Karpathos şi Kastellorizo. Grecia contestă vehement activităţile turce de explorare a zăcămintelor de petrol şi gaze.

"Cerem Turciei să înceteze imediat activităţile ilegale care ne încalcă drepturile suverane, afectând pacea şi securitatea în regiune", a transmis Ministerul de Externe de la Atena. Grecia a cerut Uniunii Europeane să pregătească sancţiuni dure contra Turciei.

La rândul său, Ministerul turc de Externe a denunţat "revendicările continentale maximaliste" ale Greciei, potrivit agenţiei Associated Press.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: grecia turcia marea mediterana petrol gaz
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri