Jurnalul.ro Special Gustav Klimt, un „golden-boy” care a avut 40 de copii din flori

Gustav Klimt, un „golden-boy” care a avut 40 de copii din flori

de Florian Saiu    |   

Rebelul Gustav Klimt (14 iulie 1862-6 februarie 1918) s-a remarcat grație picturilor sale erotice controversate și a bogăției imaginilor încărcate de un auriu strălucitor. Granița celebrității a trecut-o însă cu adevărat abia în 2006, când tabloul Portretul lui Adele Bloch-Bauer I, realizat în 1907, a fost vândut cu o sumă impresionantă: 135.000.000 de dolari! Dar haideți să-i depănăm povestea, una memorabilă.

Gustav Klimt, fiu de bijutier aurar, s-a născut în Austria și a fost al doilea din cei șapte copii ai soților Klimt și totodată primul băiat. Absolvent al Școlii Austriece de Arte Aplicate, la fel ca fratele său, Ernst, Gustav a pus bazele, în 1881, Companiei artiștilor - demers asumat și de prietenul celor doi frați Klimt, Franz Matsch. Cei trei artiști și-au putut promova astfel lucrările, ba chiar au căpătat o largă recunoaștere la nivel național. Pictau în stilul neoclasic, convențional, nu spărgeau tiparele - e adevărat -, dar oamenilor le plăcea, iar comenzile curgeau cu nemiluita. Executau și decoruri pentru teatre, fresce și alte munci de compoziție artistică. Una peste alta, fiul aurarului Klimt nu ducea grija zilei de mâine. Din contră, prospera. Cum norocul nu putea ține însă o veșnicie, anul 1892 avea să fie unul de mare cumpănă. Ernst Klimt, fratele cu un an mai mic decât Gustav, avea să moară subit, răpus, se spune, de o inflamare a pericardului. Avea doar 28 de ani și lăsa în urmă o tânără soție și o fetiță de un an.

Impresionismul, marea cotitură

Cum un necaz nu vine niciodată singur, câteva luni mai târziu avea să se stingă din viață și tatăl, aurarul Ernst Klimt. Toate aceste schimbări bruște, coroborate cu invazia impresionismului în rigida artă austriacă, au condus la metamorfozarea pictorului Gustav Klimt, care-și va schimba total stilul. În 1894, Compania artiștilor era desființată. Impresionismul câștiga teren sau mai corect spus îi câștiga pe artiștii tineri, pentru că instituțiile vieneze au respins violent curentul artistic apărut în Franța. Inclusiv Societatea Vieneză de Arte Vizuale (cunoscută și sub numele Casa artiștilor), finanțată de stat, a respins impresionismul și simbolistica lui. Ani de zile, între vechile și noile generații de artiști s-a căscat o prăpastie. În 1897 însă acest conflict avea să se stingă de la sine. Gustav Klimt, în fruntea a douăzeci de reprezentanți ai artelor, demisiona din Casa artiștilor, declanșând secesiunea vieneză.

Nudurile contorsionate de la Universitatea din Viena

„Concomitent cu intrarea în rândurile avangardei, Klimt s-a luptat cu o comandă acceptată în timpul perioadei lui mai conservatoare. În 1892, Ministerul Educației invitase Compania artiștilor să picteze o serie de lucrări alegorice de mari dimensiuni care să împodobească tavanul holului Universității din Viena. Deși demararea proiectului a fost întârziată de negocieri ce s-au întins pe ani buni (timp în care firma fraților Klimt s-a dizolvat), Gustav a fost rugat să picteze alegoriile Jurisprudenței, Filosofiei și Medicinei”, dezvăluia biografa Elizabeth Lunday în volumul Viața secretă a marilor artiști (Editura Art, 2018). Acesta a fost prilejul cu care Gustav Klimt și-a evidențiat noul stil: „Alegoria «Medicina» - comenta Elizabeth Lunday - era un vârtej de nuduri care se lamenta și se contorsiona în vreme ce Higeea, zeița grecească a medicinei cu un șarpe încolăcit pe braț, ațintea o privire imperială spre public”. Reacția publicului? „Țipete, vaiete, oroarea ororilor - mai aprecia biografa - urmate de ședințe interminabile ale diverselor comitete. În presă a izbucnit un lung scandal, au fost întrunite comisiile artistice, iar picturile au devenit subiect de dezbatere în Parlament”.

Obsesia pentru auriu

În 1904, Klimt a trimis o scrisoare forurilor abilitate prin care-și exprima intenția de a se retrage din această afacere. Dar cine mai ținea cont de ce-și dorea artistul? „O asemenea reputație n-a însemnat până la urmă un lucru rău. Exponenții cu bani ai intelighenției (de obicei colecționari de artă evrei) l-au primit pe Gustav Klimt cu brațele deschise și l-au invitat să picteze portretele soțiilor lor. Nu părea să-i deranjeze faptul că figurile din tablouri semănau foarte puțin cu consoartele lor”, nota, pe un ton ușor malițios, Elizabeth Lunday. Așa a apărut pe scena picturii universale faimosul (astăzi) portret al Adelei Bloch-Bauer. „O femeie cu chip palid, păr negru și obraji îmbujorați te privește cu o expresie indescifrabilă (plictiseală?, seducție?). Restul picturii - opinează biografa Lunday - este un vârtej de auriu și un melanj de simboluri. Klimt dezvoltase o pasiune pentru vopseaua aurie, pe care o aplica cu generozitate pe pânzele sale”.

Răpus de o comoție cerebrală

Femeile au fost subiectele preferate ale lui Gustav Klimt. Atunci când în picturile artistului apar și bărbați, fețele acestora sunt de cele mai multe ori mascate discret sau ascunse de-a binelea. „În «Sărutul», cea mai faimoasă lucrare a pictorului austriac, un bărbat cu fața văzută din profil se apleacă asupra unei femei și o sărută apăsat pe obraz. Femeia, al cărei cap este aplecat în unghi drept într-o poziție nenaturală, pare că leșină în brațele lui. Cei doi sunt înveșmântați în auriu și îngenunchează pe un covor de flori”, sună descrierea cercetătoarei Elizabeth Lunday.

Stil blocat

Obsesia lui Klimt pentru aur, auriu și cadre împodobite excesiv începe să scadă în jurul anului 1900. Cel de-al doilea portret al Adelei Bloch-Bauer, realizat în 1912, nu mai este scăldat în auriu. Adele apare înveșmântată în alb și este așezată pe un fundal compus din blocuri albastre, verzi și roz. Ar fi fost culmea să-l imite întru totul pe primul, nu? „Din păcate - mai consemna Elizabeth Lunday - Klimt n-a mai avut cine știe ce timp la dispoziție pentru a-și dezvolta această nouă tendință. Izbucnirea Primului Război Mondial i-a limitat producția artistică, iar pe 11 ianuarie 1918 pictorul a suferit o comoție cerebrală. Hemiplegic, Gustav a fost mutat la un spital, unde s-a îmbolnăvit de pneumonie. A murit pe data de 6 februarie 1918”.

S-a iubit (și) cu sora soției fratelui Ernst

Deși a avut numeroase aventuri, Gustav Klimt nu s-a căsătorit niciodată. Se spune că ar fi fost tatăl a trei, paisprezece, douăzeci sau chiar patruzeci de copii ilegitimi! Cine să mă știe… Cea mai lungă relație cu o femeie a fost cea dezvoltată cu sora soției fratelui Ernst, întreprinzătoarea și apriga Emilie Flöge.

Alegoriile, ciordite de naziști

După scandalul de la începutul anilor 1900, alegoriile de la Universitatea din Viena au fost cumpărate de colecționari, iar în 1930, după invadarea Austriei, acestea au fost pur și simplu confiscate de naziști. Se crede că ele au ars în 1945, când, aflate în retragere, trupele germane au dat foc castelului Schloss Immerhof. Greu de crezut totuși…

Cu ochii și pe roșcate

Prin alegoria femeilor, care apar în tablouri ca „Nuda Veritas” (1899) sau „Danae” (1907), reprezentate sub chipul unor frumoase roșcate, Klimt evidențiază preocuparea sa pentru temele erotice. „Faptul că împrumută teme din mitologie - mai opina biografa Elizabeth Lunday - atenuează caracterul lasciv al compozițiilor. Tablourilor sale le este foarte caracteristică paleta întreagă a culorilor deschise și pure. Renunțând complet la perspectivă, pictorul așază formele decorative în același plan cu siluetele personajelor”. Artă, ce să mai...

 

Frații Klimt, la Sinaia

În 1883, după ce frații Klimt și amicul lor Franz Matsch au înființat la Viena propria școală de artă decorativă (care le-a adus ceva notorietate), artiștii au fost solicitați de casa regală a României să picteze interioarele Castelului Peleș de la Sinaia, reședința de vară a familiei Hohenzollern.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

105 ani s-au împlinit pe 6 februarie 2023 de la moartea prematură a pictorului Gustav Klimt

„Exponenții cu bani ai intelighenției vieneze l-au primit pe Gustav cu brațele deschise și l-au invitat să picteze portretele soțiilor lor. Nu părea să-i deranjeze faptul că figurile din tablouri semănau foarte puțin cu consoartele lor”, Elizabeth Lunday, biografă

„Gustav Klimt dezvoltase o pasiune pentru vopseaua aurie, pe care o aplica cu generozitate pe pânzele sale”, Elizabeth Lunday, biografă

1917 a fost anul în care Gustav Klimt a fost numit membru de onoarea al Academiilor din Viena și München

 

Sursa foto: Wikipedia

Subiecte în articol: gustav klimt Impresionism Emilie Flöge
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri