Jurnalul.ro Ştiri Politică Se decide soarta guvernului! Unde și când se întâlnesc liderii PNL cu premierul desemnat

Se decide soarta guvernului! Unde și când se întâlnesc liderii PNL cu premierul desemnat

de Redacția Jurnalul    |   

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, sâmbătă, că echipa de conducere a partidului se va întâlni luni cu Eugen Tomac, după care va fi convocat Biroul Politic Naţional pentru a decide în legătură cu "atitudinea" pe care liberalii o vor avea faţă de premierul desemnat.

"Am fixat pentru luni, la ora 11:00, întâlnirea conducerii PNL cu domnul Eugen Tomac, premierul care a fost desemnat. După această întâlnire va urma convocarea Biroului Politic Naţional, care va lua o decizie în cursul săptămânii viitoare, vizavi de atitudinea pe care PNL o va avea", a declarat Bolojan într-o conferinţă de presă la Deva.

Întrebat despre posibilitatea ca PNL să susţină un liberal la funcţia de prim-ministru, în situaţia în care Eugen Tomac nu va reuşi să treacă de votul Parlamentului, Ilie Bolojan a menţionat că nu s-a ajuns la o astfel de ipoteză.

"Dacă se va ajunge la o astfel de ipoteză, conducerea PNL va lua deciziile în consecinţă. Dar nu am ajuns într-o astfel de ipoteză. Şi după şedinţa Biroului Politic de săptămâna viitoare, veţi afla care este poziţia PNL pe această problemă", a conchis Ilie Bolojan.

AGERPRES

Subiecte în articol: guvern lideri pnl eugen tomac
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri