De o inteligență sclipitoare și o senzualitate intimidantă, Henriette a bulversat viața mondenă și literară a Bucureștiului. În 1933, după o aventură cu Panait Istrati, a devenit, pentru următorii paisprezece ani (cu intermitențe), partenera gelosului coureur Ion Vinea, iar după despărțirea de acesta, ajunsă la cincizeci de ani, femeia s-a măritat cu scriitorul Petru Dumitriu, de două ori mai tânăr.
Tatăl, Henri(c) Stahl (1877-1942), debutant la „Moftul român” cu sceneta „Furtună conjugală”, a fost nu doar un expert stenograf și paleograf cu contribuții în domeniu, ci și un scriitor inovativ în „romanul astronomic” „Un român în Lună” (1914), un recuperator bonom al memoriei recente a Bucureștilor („Bucureștii ce se duc”, 1910), autor de schițe umoristice, memoriale de călătorie și ghiduri turistice, dar și de însemnări în perioada Primului Război Mondial („Spion”, „Cu Parlamentul în U.R.S.S. (1916-1918)” - nota criticul literar Paul Cernat în marginea unui crochiu închinat fiicei stenografului Henri(c) Stahl, Henriette. Soția sa, Blache Alexandrine-Boeuve, a avut, dintr-o primă căsătorie, un fiu (Gaston Boeuve) devenit, sub numele Șerban Voinea, teoretician și ideolog al social-democrației românești interbelice, emigrat după instaurarea sovietizării. Fiul mai mic al cuplului, sociologul austromarxist Henri H. Stahl (1901-1991), fondator al Asociației Criterion, a fost - alături de Dimitrie Gusti - principala figură a sociologiei românești moderne, cu influență internațională (Daniel Chirot etc.), eseist și memorialist relevant, important intelectual de stânga - mai aprecia Cernat. Fără urmă de îndoială, familia franco-bavareză Stahl, emigrată în România la începutul secolului al XX-lea, a știut să-și construiască un nume în cultura europeană. Din acest trunchi bine articulat s-a înfiripat și Henriette Yvonne, o fată plăpândă căreia imediat după naștere medicii francezi din Saint-Avold nu-i acordaseră prea mari șanse de supraviețuire. Copila venea pe lume la capătul unei depresii puternice a mamei, iar până la vârsta de 9 ani n-a fost capabilă să înceapă școala, fiind trimisă să locuiască la țară, în casa ordonanței tatălui său. Henriette se va întrema treptat, va urma cursurile liceale în particular și va absolvi Conservatorul.
O frumusețe aristocratică
Pentru conturarea tușelor literare, cedăm cuvântul profesorului Paul Cernat: „Tânăra Henriette a debutat literar sub auspiciile lui Garabet Ibrăileanu, prin romanul realist-rural «Voica» (1924). Recomandat și de Nicolae Iorga (probabil ca alternativă la «Ion» al lui Rebreanu), romanul, cu o intrigă de familie dublată de lupta pentru pământ, a impresionat prin cruzimea lucidă a perspectivei și a impus o eroină-țărancă independentă și voluntară (sub presiunea realismului socialist, va fi continuat și amplificat în 1966)”. Mai departe: „Volumul de nuvele «Mătușa Matilda» (1931) abandonează mediul rural în favoarea celui citadin, nu și intrigile crude de familie, unde prozatoarea dovedește inventivitate psihologică”. Și câteva amănunte picante: „În 1933, după o aventură cu Panait Istrati, ea a devenit (vreme de 14 ani) partenera gelosului coureur Ion Vinea (fiica adoptivă a acestuia și a viitoarei sale soții, Elena Oghină, se va numi Voica...), ceea ce explică slaba frecventare de către Henriette Yvonne Stahl - o frumusețe aristocratică - a cenaclului Sburătorul. Adevărul e că, între scriitoarele noastre interbelice, Henriette Yvonne Stahl nu datorează mai nimic Hortensiei Papadat-Bengescu, fiind în schimb marcată de dostoievskianism”. În continuare, o împletire senzațională de destine, în care un poet pretențios și jurnalist anticomunist temut - Ion Eugen Iovanache, zis Ion Vinea -, un romancier talentat, chipeș și oportunist - Petru Dumitriu -, și o femeie seducătoare trecută de prima tinerețe - Henriette Yvonne Stahl - au format un triunghi amoros pe la colțurile căruia au crescut multe bârfe și vorbe de duh în epocă: „După despărțirea de Vinea, frumoasa femeie de aproape 50 de ani s-a măritat cu Petru Dumitriu, de două ori mai tânăr, suferind persecuțiile regimului comunist după emigrarea în Occident a acestuia, în 1960. Arestată, șantajată, Henriette se va apăra cu succes”, dezvăluia Paul Cernat. În completare, o mărturie emoționantă a eroinei: „Întâlnirea mea cu Petru Dumitriu, între multe întâlniri neobișnuite din viața mea, a fost poate cea mai ciudată. Oricât mi s-ar fi spus până atunci că sunt frumoasă, că arăt bine, mi-a trebuit în 1945 un imens curaj să-l accept lângă mine pe acest splendid bărbat, care avea cu 24 de ani mai puțin decât mine”. Ulterior evadării lui Petru Dumitriu în Occident - mai remarca criticul literar Paul Cernat -, Ion Vinea a fost acuzat de a fi scris, în parte, ca ghostwriter, „Cronica de familie”! Confesiuni relevante (despre acest subiect fierbinte) întâlnim în autobiografia-dialog realizată spre sfârșitul vieții de Henriette Yvonne Stahl în colaborare cu jurnalista Mihaela Cristea și apărută postum, în 1996”.
Iubiții, înălțați din viață în nemurire literară
Temele erotice, bine altoite în viața reală, au dat rod și în opera scriitoarei: „Henriette Yvonne Stahl - aprecia Paul Cernat - a încercat să se reinventeze în cazuist-eroticul și obsesionalul «Steaua robilor» (1934), dar a dat cel mai bun roman abia în 1941, prin dostoievskianul «Între zi și noapte»: un amor lesbian tulbure, complicat cu narcomanie și o dramă atroce de familie, se deschide către o halucinantă atmosferă gotică, decrepită, bântuită de spectre, monștri și traume obscure (victimă a unui viol patern, partenera erotică Anei Stavri, Zoe Mihalcea-Vrînceanu, sfârșește sordid, iar scheletul ei ajunge obiect de studiu la Medicină)”. Mai mult: „Alter ego-ul Ana Stavri se află și în centrul romanelor «Pontiful» (1972) și «Drum de foc» (1981), prefigur,l iubit, Ion Vinea), «Pontiful» seduce și azi prin figura «vindecătorului» hipnotizator Ara Surenian, personaj cu model armean real (Levon Mirahorian) care-o duce pe Ana la dependență maladivă. Un alt erou, sculptorul Filip, îl are ca model pe Petru Dumitriu”. Ultimul roman, „Drum de foc”, explorează „tenebrele” unui amor anterior. Ultimele tușe marca Paul Cernat: „Adaptate calapoadelor umanismului socialist, Henriette Yvonne Stahl a scris «Fratele meu, omul» (1965) și «Nu mă călca pe umbră» (1969). În 1975 a publicat la Paris (direct în franceză) romanul «Le Temoin de l’eternite». Și-a adunat într-un volum neglijabil («Orizont», 1970) poemele scrise între 1940 și 1967. Îi datorăm și traduceri-reper din John Galsworthy, Emily Brönte și, via franceză, prima versiune românească din «Istoria lui Genji» a japonezei Murasaki Shikibu. Henriette Yvonne Stahl este o prozatoare importantă, care nu are încă locul meritat în literatura noastră”.
Afacerea „Cocoșeii”: Petru Dumitriu fuge în Germania cu 210 monede din aur
Doi dintre cei mai cunoscuți parteneri ai prozatoarei Henriette Yvonne Stahl nu și-au împărțit între ei doar amorul nebun pentru aceeași femeie. În vara anului 1959, Ion Vinea era arestat și anchetat, alături de Elena Oghină - cea care avea să-i devină soție în ultimul an de viață -, la Direcția Generală a Miliției pentru „delictul” de a-i fi vândut lui Petru Dumitriu, în perioada 1952-1954, două sute zece monede de aur. Pentru a înțelege resorturile intime ale „Afacerii Cocoșeii” e nevoie însă de câteva date. Să începem cu o declarație legendară a jurnalistului Ion Vinea: „Rusia, la încheierea păcii, va fi încetat de a mai exista ca putere militară, așa cum a mai încetat și în 1918”. Această (nefericită) frază- pe lângă multe altele în care Ion Vinea blama politica sovietică - a apărut vineri, 19 decembrie 1941, în ziarul Evenimentul zilei (sub titlul Între logică și abis). Contrazis de istoria imediată, Vinea devenea, la scurt timp după instalarea comuniștilor la putere (și) în România, dintr-un ziarist de mare clasă un proscris, un declasat, un disperat. Pentru că a refuzat cu încăpățânare să-și pună cenușă-n cap și să se înscrie în partidul unic, Ioan Eugen Iovanache (după numele real) a prestat, ca să supraviețuiască, munci grele. Cândva un dandy al lumii social-culturale, poetul a fost pe rând ghipsar, hamal, magazioner și „sclav literar”, pretext pentru sofisticata sa (fostă) parteneră de viață Henriette Yvonne Stahl să-l compătimească într-un interviu acordat Mihaelei Cristea (și citat de cercetătoarea Sanda Cordoș în cea mai bună biografie închinată până astăzi polemistului: „Ion Vinea. Un scriitor între lumi și istorii” (Editura Școala Ardeleană, 2017): „În tot cazul - aprecia Henriette Yvonne Stahl -, Ion Vinea nu trebuia să ajungă ghipsar în cooperativele meșteșugărești, să «muleze» busturi pentru școli, primării și săli de ședință”. Deși curtat intens de noua orânduire, omul Ion Vinea a rămas neclintit în atitudine. Cel puțin până la un moment dat, până la episodul „Afacerea Cocoșeii”, la finalul căreia poetul a fost frânt de Securitate.
O bătaie la tălpi și o gogoașă
Dar să expunem povestea, așa cum a fost ea reconstituită de cercetătoarea Sanda Cordoș după declarațiile lui Vinea date în scris în fața anchetatorilor comuniști: „Monedele care se aflau în pachetul pe care l-am adus de la Pucioasa le-am trecut, treptat, colegului meu scriitorul Petre Dumitriu. (…) I-am vândut astfel două sute zece monezi de aur, rugat fiind de defuncta Elisabeta Rizescu, cu știința doamnei Elena Oghină care se aflau în nevoie”. Într-un alt proces-verbal, Vinea menționa: „Faptele s-au petrecut prin anii 1950, 1951 și 1952. Memoria mea zdruncinată nu mă ajută să pot preciza ziua, luna și cantitățile succesive. Țin să se știe - sublinia în schimb Ion Vinea - că Petre Dumitriu a cumpărat aceste monezi în urma insistențelor mele și convins că e vorba de niște bani care îmi aparțin”. Să fi avut hărțuirea lui Vinea o țintă ascunsă, dincolo de miza alinierii ideologice a încăpățânatului jurnalist? Sanda Cordoș înclina spre această ipoteză: „E foarte posibil ca ancheta să fi fost, de fapt, un pas pregătitor pentru incriminarea (sau poate doar intimidarea) lui Petru Dumitriu. Scriitor pe linie, agreat de puterea comunistă, Dumitriu își pregătea, în ciuda avantajelor ca prozator de serviciu, fuga din România. Așadar, să fi știut Serviciile despre planul secret al romancierului? Tot ce-i posibil. Cert e că la „presiunile” ofițerilor (Ion Vinea a fost bătut groaznic la tălpi!), poetul i-a scris lui Petru Dumitriu rugându-l să predea autorităților monedele de aur. Inclusiv fosta iubită a celor doi, Henriette, a intervenit (în favoarea lui Vinea) pentru soluționarea crizei, tratate de Dumitriu în bătaie de joc: „Ți-am spus întotdeauna să nu te amesteci. Fleacuri. Am alte probleme mai grave”. Povestind mai târziu despre propria anchetă, Dumitriu avea să afirme cu detașare: „Am fost chemat la Securitate, m-au luat cu mașina de acasă și mi s-a spus (un colonel era): «Uite, dl. Vinea a declarat că d-ta ai cumpărat de la el bani de aur». (…) Bineînțeles că era adevărat. Două sute cumpărasem și plecasem cu ei într-o pungă ascunsă într-o țeavă a motorului. Din ăștia am trăit un an sau un an jumate, până am fost angajat la editura Fisher din Frankfurt”.
Condeiul frânt
Acesta era adevărul necosmetizat. Petru Dumitriu le-a vândut însă securiștilor o „gogoașă” pe care cu greu ar fi putut s-o creadă cineva: „Le-am spus: «Da, aveam nevoie de bani și i-am cumpărat». «Bun, și ce-ați făcut cu ei?» «Păi, eu m-am gândit că, totuși, e ceva care nu se face și m-am debarasat de ei». «Cum v-ați descotorosit?» «Uite așa: eram la mare, la Eforie, am luat banii într-o pungă de piele (care era una din pungile mele de tutun de pipă, în care chiar i-am adus aici), așa, m-am băgat în apă, am înotat și, când am ajuns departe, în larg, am golit punga în valuri». (…) I-am încuiat”. Credibilă sau nu, varianta prezentată de Petru Dumitriu interesează mai puțin. Ce s-a întâmplat însă cu Vinea, nenorocitul închis și bătut la tălpi pentru vina de a-i fi vândut amicului Dumitriu 210 „cocoșei”? Conform declarațiilor Henriettei Yvonne Stahl, rolul de înger salvator i-ar fi revenit dl. Nicolae Lupu, doctorul personal al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, atunci șeful suprem al regimului: „El a fost cel care a pledat pentru ca Ion Vinea să fie eliberat, a mers la Maurer pentru el, argumentând că un vers al lui Vinea este mai de valoare decât tot ce i se poate reproșa”. O altă variantă îl validează pe Tudor Arghezi, poet recuperat și ținut la mare cinste de comuniști, ca salvator al lui Ion Vinea. Oricum s-ar fi petrecut, extragerea lui Ion Vinea din cleștele Securității nu s-a produs fără un preț, unul greu. „După eliberare - avea să rememoreze Henriette Yvonne Stahl -, Vinea a fost obligat să scrie în «Glasul patriei» articole ce nu i se potriveau, articole absolut neconvingătoare, penibile”. Condeiul sfidător, iute, temut al jurnalistului Ion Vinea se frânsese …
Întâlnirea mea cu Petru Dumitriu a fost ciudată. Oricât mi s-ar fi spus până atunci că sunt frumoasă, că arăt bine, mi-a trebuit în 1945 un imens curaj să-l accept lângă mine pe acest splendid bărbat, care avea cu 24 de ani mai puțin decât mine”, Henriette Yvonne Stahl
Crezi că ai să mă mai iubeşti? Cinci ani de zile am fost foarte fericiţi”, scrisoare de la Henriette pentru Ion Vinea
Cu un an înainte de construirea Zidului Berlinului (1961), Petru Dumitriu, aflat în Germania (pentru documentare), a evadat în Vest. În pernele mașinii erau ascunse mai multe manuscrise și un tablou, iar în țeava motorului, o pungă cu aur cumpărată de la Ion Vinea, iubitul fostei sale soții, Henriette Yvonne Stahl.
Prefer să fiu lacheu într-o casă mare decât sluga unor țoape ca Molotov și Stalin”, Ion Vinea