Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 30 noiembrie 2018. Ai încredere în decizia luată, chiar dacă ceva din tine încă se codeşte!

Horoscop 30 noiembrie 2018. Ai încredere în decizia luată, chiar dacă ceva din tine încă se codeşte!

Horoscop zilnic 30 noiembrie. Află ce ți-au hărăzit astrele pentru ziua de vineri.

Horoscop 30 noiembrie Sagetator. Nu accepta răutăţile, criticile sau comentariile maliţioase care mai vin de la ceilalţi. Nu le meriţi, deci nu le primi! Închide orice poartă de comunicare dacă ai în faţa ta oameni pesimişti, negativişti, critici, pentru că tonul lor te poate grăbi şi pe tine, or ziua ta ar putea fi una de succes. Fii sigur că atunci când toate merg bine în viaţa ta, se ivesc o mulţime de cârcotaşi invidioşi care încearcă să-ţi strice ţie bucuria, de aceea numai de tine depinde să-i dai afară din calea ta pe aceşti oameni. Îmbracă-te de lumină, iubire, energie pozitivă ca într-un scut protector, pentru că aşa ei nu te pot atinge!

 

Horoscop 30 noiembrie Capricorn. Chiar dacă mai eşti nevoit să faci şi compromisuri care dor, ai totuşi convingerea că aşa e cel mai bine, ceva îţi spune că merită să mai treci cu vederea aspecte care nu-ţi convin, chiar dacă orgoliul tău suferă, dar într-o zi, toate aceste sacrificii îşi vor arăta latura benefică. Nimic nu e întâmplător, ca atare spune azi da acolo unde mintea ta ar fi spus altădată cu încăpăţânare nu, convins că e spre binele rezultatelor spre care tinzi. Ai încredere în decizia luată, chiar dacă ceva din tine încă se codeşte!

 

Horoscop 30 noiembrie Varsator. Eşti în faţa unui nou început şi îl învălui cu optimism, cu încredere în mai bine, cu speranţă că dorinţele tale se vor materializa la capătul acestui drum pe care îl porneşti. Succesul acestuia depinde mult de felul cum iei startul, ca atare înarmează-te cu tot ce poate fi mai bun în tine, promovează această viziune pozitivă şi entuziastă pentru că totul va evolua excelent înainte. Practic, îţi modelezi singur viitorul şi calea către ţinta cea mai înaltă, cu iubire, cu optimism, cu bucurie, fără a privi înapoi nicio clipă cu resentimente. Îţi spui că totul va fi bine… şi aşa va fi!

 

Horoscop 30 noiembrie Pesti. Ai acces la mai multe surse de informare din care extragi o mulţime de detalii importante pentru ceea ce faci. Ele nu numai că îţi clarifică anumite nelămuriri, dar îţi oferă dintr-o dată mai multe alternative pentru a ajunge la scopul final. Dacă înainte nu ştiau ce e de făcut, acum ai mai multe variante, mai multe căi de evoluţie, mai multe soluţii la fel de bune şi ajunge doar să te foloseşti de una din ele ca să ajungi la succes. Ai avut încredere, dar ai avut şi noroc, ceea ce te face să spui că cele mai complicate probleme au cele mai simple soluţii. Totul e să le cauţi!

 

Horoscop 30 noiembrie Berbec. Bucură-te de momentele superbe ale zilei, simte-te bine în pielea ta. Eşti liber să zbori cu gândul sau cu sufletul oriunde doreşti, iar această atitudine deschisă e soluţia optimă pentru a ajunge într-o zonă încântătoare a planurilor tale. Ai numai motive de optimism şi veselie, ca un copil lipsit de griji care lasă lucrurile să evolueze în voia lor. Nu are rost să te opreşti la fiecare pas şi să-ţi pui întrebări inutile sau să încerci să preiei controlul, pentru că te afli pe vârful unui val care oricum are direcţia sa de înaintare. Lasă-l pe el să te ducă acolo unde vrea şi vei vedea că ţinta finală coincide cu cea a propriilor tale dorinţe. Fii deschis la orice!

 

Horoscop 30 noiembrie Taur. Mai ai nişte sarcini de adus la zi şi încerci să te concentrezi asupra proiectului început. Consideri că e prea bun momentul pentru a-l lăsa să treacă fără să mai faci câţiva paşi înainte. Primeşti informaţii folositoare şi auspiciile sunt şi ele de bun augur pentru a depăşi etapa cea mai dificilă, ca atare nu te gândi la nimic altceva pentru că este exact momentul favorabil unei reuşite de proporţii. Depune eforturile care ţi se cer, pentru că merită!

 

Horoscop 30 noiembrie Gemeni. Nu-ţi ies toate planurile aşa cum ai dorit, ci te trezeşti cu o surpriză neplăcută. Apare o situaţie neprevăzută care modifică tot ce ai fi planificat pentru azi, ca atare nu te bucura încă pe deplin că lucrurile mergeau bine, pentru că încă se mai pot ivi situaţii care dau peste cap totul şi îţi strică buna dispoziţie. Poate sănătatea e cea care îţi pregăteşte marea bombă sau vremea te obligă să renunţi la o călătorie, deci ceva nu iese ca la carte.

 

Horoscop 30 noiembrie Rac. Eşti mai puternic decât crezi, chiar dacă cineva din jurul tău încearcă să te intimideze cu ton ridicat sau cu diverse tehnici de manipulare, sperând că aşa se va impune. Cu siguranţă ai un as în mânecă de care vei şti să te foloseşti la momentul cel mai potrivit fără a apela cătuşi de puţin la autoritate, agresivitate sau nervi, aşa cum fac ceilalţi. Ba chiar o astfel de confruntare de forţe, cu oameni care ţi se cred superiori, este o provocare excelentă pentru tine ca să arăţi ce poţi şi să-i învingi prin mijloace cinstite.

 

Horoscop 30 noiembrie Leu. Suferinţele din amor nu ocolesc pe nimeni, iar azi tu eşti primul vizat de aceste surprize neplăcute. Poate nu se întâmplă nimic grav între tine şi persoana iubită, dar planează o atmosferă mai sumbră deasupra voastră, din cauza unor influenţe din afara cuplului. Dacă unul din voi e încărcat negativ de emoţii şi griji, e clar că îşi va revărsa problemele şi asupra celuilalt şi veţi suferi laolaltă. Totuşi, cel afectat simte nevoia de a-şi spune păsul în faţa celui drag, aşteptând ajutor, susţinere şi înţelegere.

 

Horoscop 30 noiembrie Fecioara. E o plăcere să primeşti atâtea încurajări la propunerile pe care le faci celor cu care intri azi în contact. Cineva trebuie să fie liderul acţiunilor potrivite acestei zile şi acela eşti tu, pentru că vii cu idei concrete pentru o zi reuşită. Poate îţi vin azi chiar şi idei de afaceri, generate de discuţiile foarte animate cu cei din anturaj, cu şansa de a găsi un potenţial client sau asociat. Vorbeşte despre planurile tale, pentru că e posibil să mai atragi şi pe alţii în realizarea lor sau primeşti îndrumări cât se poate de bune!

 

Horoscop 30 noiembrie Balanta. Nu primeşti întotdeauna de la viaţă chiar tot ce ţi-ai dori, nu în forma visată sau nu la momentul dorit, dar nu trebuie să-ţi pierzi credinţa. Chiar şi aceste mici eşecuri au rolul lor, pentru că ele te ajută să-ţi educi răbdarea, să-ţi cultivi credinţa, pentru că, dacă le-ai primi pe toate pe tavă, ai avea o viaţă foarte banală. Aşa lupţi permanent cu piedicile, descoperi cât de puternic şi ambiţios poţi fi, şi tocmai pentru că unele vise sunt mai greu de atins, cu atât mai mult te motivează lupta! Uneori primeşti altceva în schimb, semn că legea compensaţiei funcţionează, ca atare acceptă înlocuitorul, până una – alta!

 

Horoscop 30 noiembrie Scorpion. Nu te lua după judecăţile aspre ale celor din jur, care au ales un anumit punct sensibil din ceea ce au făcut tu cândva şi numai de acela se leagă. Tu între timp ai evoluat, ai acumulat experienţă, dar ei tot la vechea ta eroare se raportează, uitând că omul cât trăieşte învaţă. Nu te lua după cei nedrepţi care te acuză de cine ştie ce erori demult comise, dar pe care tu între timp le-ai reparat deja, ai învăţat din ele, te-ai perfecţionat şi ai urcat treaptă cu treaptă spre mai bine, deci felul în care te privesc ei nici nu mai este valabil. E ca şi cum ei te privesc la nivelul din liceu, când tu ai ajuns deja la nivel de doctorat, deci ai răbdare cu ei să afle cine eşti!

 

Horoscop oferit de acvaria.com

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri