Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Îmbulzeală mare de „specialiști” la Transgaz

Îmbulzeală mare de „specialiști” la Transgaz

de Adrian Stoica    |   

Consiliul de Administrație al Societății Naționale de Transport Gaze Naturale Transgaz a convocat Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor pentru data de 17 iunie 2021, pentru numirea celor doi membri provizorii ai Consiliului de Administrație cu o durată a mandatului de maximum patru luni, cu posibilitatea prelungirii mandatului cu încă două luni, până la finalizarea procedurii de selecție. Mihaela Toader este, în prezent, administrator public la Consiliul Județean Ilfov, iar Orosz Csaba este consultant management al societății Apa Târnavei Mari SA.

 

Guvernul inventează noi „specialiști” pe care să-i trimită în consiliile de administrație ale companiilor unde statul este acționar, iar în unele cazuri alege varianta mai scurtă, adică îi preia direct de la hulita guvernare pesedistă. Una dintre cele mai râvnite companii de către sinecuriștii de partid este Transgaz. Aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG), societatea este una de importanță strategică în cadrul sistemului energetic național, iar planurile sale pentru dezvoltarea infrastructurii de transport a gazelor naturale din România vizează investiții de peste 4 miliarde de euro până în 2029. Ultimele numiri pregătite de Guvern în Consiliul de Administrație al acestei companii sunt Mihaela Toader, fost secretar de stat în guvernarea PSD și un protejat al UDMR, Orosz Csaba, consultant al unei companii de apă. 

 

 

S-a lipit de toți premierii PSD din epoca Dragnea

 

Mihaela Toader a fost ministru delegat pentru fonduri europene în guvernul Sorin Grindeanu, iar în guvernarea Mihai Tudose, ea a fost secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Nici în perioada Guvernului Dăncilă, Mihaela Toader nu a stat departe de vârfurile puterii, fiind numită secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene. După ce PSD a pierdut puterea la sfârșitul anului 2019, Mihaela Toader s-a reorientat rapid și în ianuarie 2020 era numită director general în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, potrivit declarației sale de avere aferente anului fiscal 2020. De asemenea, ea apare anul trecut și la compania Romgaz ca șef de serviciu fonduri europene, poziție din care a câștigat  233.364 de lei. Mihaela Toader a absolvit cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii private „Nicolae Titulescu” în 2002, iar în 2005 a absolvit Masterul „Spaţiul Public European” din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. Imediat după terminarea facultății a reușit să fie angajată pe funcția de consilier pentru afaceri europene în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, iar în 2013 era numită director al Direcţiei Generale de Analiză, Programare şi Evaluare din cadrul aceluiași minister.

 

Calitatea de membru UDMR ține loc de expertiză

 

Cea de-a doua persoană care urmează să fie numită ca administrator la Transgaz este Orosz Csaba. El este membru UDMR din 1994, iar la un moment dat a ajuns chiar președintele organizației UDMR Mediaș.  El a absolvit în 2007 Facultatea de Științe Economice la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și, de-a lungul timpului, a fost membru în Consiliului de Administrație al companiei de transport public, Meditur S.A., și directorul companiei S.C. Eurotas SRL. De asemenea, din 2013 până la 2016, a fost city manager la Primăria Municipiului Mediaș, iar începând cu anul 2016, a fost membru al Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal Mediaș și al Școlii gimnaziale „Báthory István”. Începând cu anul 2016 lucrează în calitate consultant economic la compania regională de apă Apa Târnava Mare.

 

În luna aprilie, în CA la Transgaz au mai fost numiți Mircea Abrudean, secretar general adjunct al Guvernului, şi Laura Raluca Alina Dragotă, director general adjunct - Direcţia Generală Politici Publice, strategii şi control intern managerial din cadrul SGG. Nici unul dintre cei doi nu are expertiză în zona gazeiferă. Ei au însă calități mult mai importante. Mircea Abrudean este membru PNL, iar Alina Dragotă a fost colegă cu premierul Cîțu la Ministerul Finanțelor.

 

 

Organizația Femeilor Liberale își pune om în CA la Engie SA

 

O altă numirea pregătită este cea a secretarul de stat din Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului Daniela Nicolescu în Consiliul de Administrație al societății al Engie, fosta  GDF SUEZ Energy România. Numirea sa este făcută la propunerea Ministerului Energiei, condus de liberalul Virgil Popescu. Daniela Nicolescu ocupă funcția de secretar de stat în Ministerul Economiei din decembrie 2019, când a fost numită prin decizia premierului de atunci, Ludovic Orban. Daniela Nicolescu ocupă funcții importante în PNL, fiind prim-vicepreședinte al Biroului Permanent al partidului și secretar general al Organizației Femeilor Liberale. Conducerea Engie a convocat AGA societății pe data de 5 iulie pentru validarea acestei propuneri. Acționarii principali ai Engie România sunt vehiculul investițional înregistrat în Olanda Romania Gas Holding BV, controlat de grupul francez Engie, cu aproape 51% din titluri, statul român, prin Ministerul Energiei, cu circa 37% din capital, și Fondul Proprietatea (FP), cu aproximativ 12% din acțiuni.

Subiecte în articol: Transgaz mircea abrudean
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri