Deși economia este „wow” și „duduie”, după cum ne transmite premierul Cîțu pe rețelele de socializare, românii constată că viața lor nu s-a îmbunătățit deloc. Ba din contră, pentru foarte mulți dintre ei ea a devenit un adevărat calvar. De vină sunt scumpirile în lanț, dar cele care lovesc cel mai tare sunt sunt creșterile foarte mari ale prețurilor la alimente. Un subiect despre care premierul Cîțu evită să vorbească, deși această tendință de scumpire a pornit de anul trecut ca un tăvălug, pe fondul crizei COVID-19, și s-a accentuat anul acesta. Pentru a vă arăta cum evoluează prețurile produselor alimentare, cotidianul Jurnalul inițiază, începând de astăzi, o rubrică săptămânală, în care vom publica prețurile săptămânale la câteva dintre produsele de bază care sunt incluse în coșul zilnic minim. Pentru aceasta am ales opt orașe mari ale țării, astfel încât să fie acoperite toate regiunile, iar produsele se comercializează prin marile lanțuri de retail. Pentru a urmări evoluția prețurilor, am apelat la Monitorul prețurilor, afișat pe site-ul Consiliului Concurenței. De asemenea, la adresa de e-mail jurnalul@antena3.ro cititorii ne pot semnala evoluția prețurilor la produsele alimentare din orașul lor, în cazul în care acestea înregistrează creșteri semnificative sau scăderi importante.
Contextul mondial și național
În iulie 2021, prețurile au înregistrat o creștere de 31% față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit unei informații recente publicate de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU (FAO). Totuși, indicele global al preţurilor la produsele alimentare utilizat de FAO a înregistrat a două lună de scădere consecutivă, după ce în mai acesta crescuse pentru a 12-a lună consecutiv, atingând cel mai ridicat nivel din septembrie 2011. Scumpirea produselor alimentare a fost resimțită puternic de România, o țară dependentă de importurile alimentare.
Cei cu venituri mici, tot mai săraci
Evident, cei mai afectați de evoluția ascendentă a prețurilor sunt cei cu venituri mici. La începutul anului, salariul minim pe brut pe economie a fost majorat cu 3,13%, de la 2.230 de lei la 2.300 de lei lunar (1.386 net). În schimb, dacă este să ne raportăm la coșul minim zilnic, stabilit de INS, numai prețul produselor alimentare a crescut, în medie, cu 3,24% în perioada decembrie 2019-decembrie 2020. Au fost însă produse care s-au scumpit mult mai mult, de exemplu fasolea boabe și leguminoasele au înregistrat un plus de 18%, uleiul s-a scumpit cu 7,55%, fructele proaspete, cu aproape 7%, pâinea și carnea, cu 5%, ca să dăm numai câteva exemple. La scumpirea produselor alimentare, mai trebuie să adăugăm creșterea prețurilor la carburanți, utilități etc. și vom vedea că majorarea salariului minim nu acoperă nici pe departe scumpirile de anul trecut.
Vești proaste de la Palatul Victoria
De la Palatul Victoria nu vin vești bune nici pentru anul viitor pentru cei peste 1,6 milioane de români plătiți cu salariul minim. Acesta ar urma să crească anul viitor cu doar 40 de lei, ceea ce înseamnă un plus de 1,74%. Mult prea puțin pentru a acoperi majorările din acest an. Potrivit ultimei statistici INS, în luna mai prețul uleiului comestibil crescuse cu 13,14% față de perioada similară a anului trecut, fasolea boabe, cu 5,38%, produsele de morărit și panificație, cu 4,2%, peștele și conservele, cu 4,5% etc. Să nu uităm nici saltul spectaculos înregistrat anul acesta de prețul carburanților, care duce la scumpirea transporturilor, dar și a prețurilor la energia electrică, unde am ajuns să înregistrăm printre cele mai mari prețuri din UE.
Avem o lege cu aplicabilitate opțională
Anul trecut, pe 17 august, a intrat în vigoare Legea nr. 174/2020, prin care a fost modificată și completată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar. Astfel, din 2021, salariul minim se calculează, în principal, în baza coşului minim de consum pentru un trai decent. Legea prevede corelarea salariului minim cu coşul minim pentru un trai decent, iar valoarea sa va fi calculată anual, potrivit legii, de Institutul Naţional de Statistică. Această corelare nu presupune obligativitate pentru Guvern, însă coşul minim de consum va fi un indicator important în stabilirea şi fundamentarea salariului minim. Deși am trecut de mijlocul acestui an, Guvernul Cîțu ignoră noua lege promovată de Guvernul Orban, iar acest lucru îl va face și anul viitor.
Care este valoarea coșului minim
Conform noii legi, Guvernul estimează că pentru alimente și produse de igienă, o familie cu doi copii cheltuie aproximativ 1.700 de lei pe lună. Pentru locuinţă, dotarea locuinţei, dar şi alte cheltuieli, o familie cu doi copii ar cheltui, în medie, 2.500 de lei pe lună. De asemenea, pentru educaţie, cultură şi vacanţă, Guvernul estimează că o familie cheltuie 800 de lei în fiecare lună. Îmbrăcămintea, încălţămintea şi îngrijirea sănătăţii ar costa 780 de lei. În baza acestor calcule, Guvernul estima anul trecut că o familie cu doi copii ar putea trăi cu 7.000 de lei în fiecare lună și i-ar rămâne şi 630 de lei pentru fondul de economii. Problema este ce fac familiile care au venituri mai mici decât cei 7.000 de lei, mai ales că acestea nu sunt puține deloc. Cum se poate descurca o familie cu doi copii în întreținere și în care ambii soți sunt plătiți cu salariul minim pe economie? Poate le spune premierul Cîțu sau ministrul Muncii, Raluca Turcan, care anul acesta au fost mai preocupați de alegerile din PNL decât de soarta milioanelor de români care se zbat să supraviețuiască în sărăcie sau la limita ei, deși în fiecare zi se duc la serviciu.
Cum arată prețurile în marile orașe
Pentru a urmări evoluția prețurilor la câteva din produsele care alcătuiesc coșul minim, am luat ca repere orașele București, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Craiova, Iași, Constanța și Galați. O primă observație desprinsă în urma analizei este că evoluția prețurilor la produsele alimentare diferă în țară. În primul rând, prețurile țin de politica fiecărei rețele de retail, dar și a fiecărui producător, iar în aceste condiții, la produse și cantități similare, nu în toate cele opt orașe luate de noi în calcul prețurile sunt aceleași. Situație este similară și în interiorul aceluiași oraș. Pe de altă parte, mai există și brandurile cu desfacere locală care pot scădea prețurile de vânzare. Pentru exemplificare, am încercat să alegem produsele cele mai ieftine, pe care să și le permită un număr cât mai mare de români. Astfel, am ales câte un produs din fiecare dintre alimentele de mai jos și le-am urmărit prețurile în toate cele opt orașe. De asemenea, precizăm că prețurile afișate au fost indexate ultima dată în perioada 22 iulie-5 august.
1. Lapte ( grăsime 1,5%)
Orașul Lei/l
București 3,85-4,23
Timișoara 3,85- 4,48
Cluj 3,95- 4,48
Brașov 3,99- 4,5
Iași 3,99- 4,48
Constanța 3,99-4,48
Craiova 3,85-3,99
Galați 3,95-4,48
Analiza prețului acestui produs, care este unul dintre cele mai vândute în România, arată că în același oraș rețelele de retaileri îl vând la prețuri diferite. Astfel, prețul variază după cum urmează:
București (lei/l)
Auchan 3,85-3,95
Kaufland 3,99
Cora 3,99
Carrefour 4
MEGA Image 4,23
Timișoara (lei/l)
Auchan 3,85
Kaufland 3,99
MEGA Image 4,23
Selgros 4,23
Cluj (lei/l)
Auchan 3,95
Kaufland 3,99
Cora 3,99
MEGA Image 4,23
Selgros 4,48
Brașov (lei/l)
Kaufland 3,99
Carrefour 4
MEGA Image 4,23
Auchan 4,3
Selgros 4,48
Constanța (lei/l)
Kaufland 3,99
Cora 3,99
Carrefour 4
MEGA Image 4,23
Auchan 4,23
Selgros 4,48
Craiova (lei/l)
Auchan 3,85
Kaufland 3,99
Galați (lei/l)
Auchan 3,95
Kaufland 3,99
Selgros 4,48
2. Făină (000 nule – prețurile au fost modificate sâmbătă 7 august)
Orașul Lei/kg
București 1,99-4,2
Timișoara 1,99- 4,64
Cluj 1,99- 4,64
Brașov 3,7-4,64
Iași 2,89- 4,89
Constanța 2,89- 4,64
Craiova 2,89- 4,89
Galați 2,79- 4,89
Făina este unul dintre produsele care înregistrează cele mai mari diferențe de preț în rețelele marilor retaileri. De exemplu, dacă alegem orașul București, unde prețurile acestui produs, atât cel minim, cât și cel maxim, sunt printre cele mai mici din țară, se poate observa o diferență de 2,21 de lei între ele. Acest produs se vinde după cum urmează (am ales cel mai ieftin sortiment comercializat):
București , făină (000 nule) – lei/kg
Profi 1,99-5,55
Supeco 2,89
Auchan 3,7
Kaufland 3,99
Penny 4,19
Carrefour 4,2
3. Zahăr (alb)
Orașul Lei/kg
București 2,45- 2,58
Timișoara 2,29-2,59
Cluj 2,39- 2,59
Brașov 2,49-2,89
Iași 2,29-2,59
Constanța 2,49-2,69
Craiova 2,45-3,1
Galați 2,45-3.1
Se poate observa că în municipiile Craiova și Galați se înregistrează cele mai mari diferențe între prețul minim și cel maxim, el diferind chiar și în cadrul aceleiași rețele din același oraș. Sortimentul ales este printre cele mai ieftine de pe piața românească, iar la Craiova el se vinde în marile rețele de retaileri după cum urmează:
Craiova, zahăr alb (lei/kg)
Auchan 2,45-2,55
Carrefour 2,49-3,1
Penny 2,59
Lidl 2,59
Kaufland 2,59-6
Profi 2,89-2,95
4. Orez (cu bob lung)
Orașul Lei/kg
București 3,29-6,99
Timișoara 3,29- 3,99
Cluj 3,29- 3,99
Brașov 2,99- 3,29
Iași 2,99- 3,99
Constanța 3,29- 6,99
Craiova 2,99-3,99
Galați 3,29- 6,99
Și în ceea ce privește acest produs, există mari diferențe de prețuri pe piață. Am ales unul dintre cele mai ieftine branduri de pe piață, iar din tabelul alăturat se poate observa că același sortiment se vinde în același oraș și la prețuri duble. Pentru exemplificare să alegem municipiul Constanța, unde acest sortiment are cele mai mari prețuri din țară.
Constanța, orez cu bobul lung (lei/kg)
Lidl 3,29
Profi 6,99-7,15
5. Carnea de porc tocată
Orașul Lei/kg
București 10,99-18,99
Timișoara 12-15,99
Cluj 15,99-18,99
Brașov 12,99-18,99
Iași 12,99-18,99
Constanța 12,99-18,99
Craiova 12,99-18,99
Galați 12,99-15,99
6. Pulpe de pui întregi (se vând într-o singură rețea)
Orașul Lei/kg
București 7,79
Timișoara 7,79
Cluj 7,79
Brașov -
Iași 7,79
Constanța 7,79
Craiova 7,79
Galați 7,79
7.Pâine albă (300 g)
Orașul Lei
București 1,49-1,86
Timișoara 1,67-1,89
Cluj 1,65-1,89
Brașov 1,67-1,89
Iași 1,65-189
Constanța 1,65-1,89
Craiova 1,67-1,89
Galați 1,69-1,89
8. Ouă (M*, caserolă de 10 buc.)
Orașul Lei
București 5,7-6,35
Timișoara 5,7-6,35
Cluj 5,99-6,35
Brașov 5,99-6,35
Iași 5,99-6,35
Constanța 5,99-6,35
Craiova 5,99-6,35
Galați 5,99-6,35
9. Ulei comestibil
Orașul Lei/l
București 5,85-7,99
Timișoara 5,85-8,32
Cluj 6,35-8,32
Brașov 6,35-8,78
Iași 6,35-8,32
Constanța 6,35-8,39
Craiova 6,35-9,19
Galați 6,35-8,32
10. Brânză telemea de vacă (300 g - se vinde printr-o singură rețea)
Orașul Lei
București 9,3
Timișoara 9,3
Cluj 9,3
Brașov 9,3
Iași 9,3
Constanța 9,3
Craiova 9,3
Galați 9,3
11. Mere Golden
Orașul Lei/kg
București 3,79-3,99
Timișoara 3,79-3,99
Cluj 3,79-3,99
Brașov 3,79-3,99
Iași 3,79-3,99
Constanța 3,79-3,99
Craiova 3,79-3,99
Galați 3,79-3,99
Cum arată coșul minim pe familie (exprimat în kg sau litri)
Făină 3,54
Mălai 2,64
Pâine 11,87
Cereale (fulgi) 1,05
Griş 1,15
Paste 3,25
Orez 2,90
Porumb 0,48
Alte produse de panificaţie 2,40
Cartofi 9,16
Roşii 10
Castraveţi 4,49
Ardei 5,37
Varză 4,28
Morcovi 3,60
Vinete 1,51
Dovlecei 1,30
Fasole 1,83
Mazăre 1,80
Verdeţuri 0,45
Rădăcinoase 1,18
Ceapă 5,38
Usturoi 1,04
Ciuperci 0,42
Murături 1,50
Bulion de roşii 0,91
Compot de fructe 2,09
Gemuri şi dulceţuri 0,61
Suc de fructe 4,34
Mere 6,72
Pere 3,76
Piersici 3,31
Lămâi 1,27
Portocale 2,99
Banane 5,82
Fructe de sezon 2,49
Carne de porc 2,67
Carne de vită 1,94
Carne de pui, curcan 3,50
Carne tocată 0,90
Cârnaţi 0,89
Salam, parizer 1,04
Muşchi file 0,84
Crenvurşti 0,72
Pateu 0,26
Peşte 1,78
Conserve de peşte 0,71
Lapte 8,
Iaurt 5,30
Smântână 0,83
Unt 0,49
Brânză de oaie sau capră 2,54
Brânză de vacă 1,90
Caşcaval 1,34
Ouă 3,06
Ulei de floarea-soarelui 2,08
Ulei de măsline 0,98
1.58 Margarină 0,26
Dulciuri 2,18
Zahăr 2,25
Miere 0,65
Borş 0,40
Oţet 0,18
Condimente 0,41
Apă îmbuteliată 90,94
Ceai 0,15
Cafea 0,42