Jurnalul.ro Ştiri Observator Încă patru cadre medicale de la Spitalul Județean Sfântu Gheorghe, confirmate cu coronavirus

Încă patru cadre medicale de la Spitalul Județean Sfântu Gheorghe, confirmate cu coronavirus

Alte patru cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Sfântu Gheorghe au fost confirmate cu noul coronavirus. Astfel, numărul total al angajaților SJU confirmați cu COVID-19 a ajuns la 11, potrivit conducerii instituției.

Potrivit managerului spitalului, Andras Nagy Robert, cele patru persoane sunt angajate în cadrul Secţiei de Urgenţe. Una dintre acestea a fost izolată în cadrul secţiei, iar celelalte trei la domiciliu, urmând ca şi familiile lor să fie testate.

De asemenea, managerul spitalului a declarat că Secția de Urgență a fost dezinfectată și își continuă activitatea.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri