Nu au fost raportați răniți în urma incidentului din prefectura Kagoshima din sudul Japoniei. Mingi de foc și fum s-au ridicat de la centrul spațial Tanegashima în jurul orei locale 8:30 (1:30, ora României).
„A existat o anomalie în timpul testului de combustie de astăzi. Încercăm să stabilim ce s-a întâmplat”, a declarat agenția spațială japoneză (JAXA) într-un comunicat. „Nu au fost raportați răniți până în prezent. Cauzele (incidentului) sunt, de asemenea, în curs de investigare”, a adăugat aceasta.
Potrivit NHK, incendiul a avut loc în timpul unui test de combustie, la care au asistat reprezentanți mass-media, care se aflau la aproximativ 600 de metri distanță.
La aproximativ 30 de secunde de la începerea testului, s-a auzit o explozie puternică, iar ceea ce părea a fi un obiect în flăcări a zburat spre mare. Ziarul japonez Sankei a raportat că flăcări au ieșit din motorul rachetei de pe o platformă orizontală, înainte de explozie.
(sursa: Mediafax)