Jurnalul.ro Timp liber Începe ”Poftiți la muncă”! Nuiaua, sabia și viteza sunt de bază în arsenalul lui Nea Mărin

Începe ”Poftiți la muncă”! Nuiaua, sabia și viteza sunt de bază în arsenalul lui Nea Mărin

Emisiunea ”Poftiți la muncă” va începe luni, 21 noiembrie de la ora 20:30 la Antena 1cu un nou formatși cu multe surprize atât pentru telespectatori cât și pentru vedetele participante.Fiecare ediție, difuzată lunea și marțea, se desfășoarăîn altă regiune din țară, cu munci și provocări diferite, specifice zonei, toate având ca scop final susținerea unor oameni defavorizați.

De această dată Nea Mărin și Liviu Vârciu se află pe picior de egalitate, împart vedetele pe echipe și intră într-o competiție acerbă pentru a câștiga diverse concursuri prin rezolvarea rapidă a sarcinilor de lucru.

Prima ediție, care îi are ca protagoniști pe Cosmin Seleși, Andrei Ștefănescu, Gina Pistol și Margherita de la Clejani,se va desfășura în Deltă, într-un cadru mirific. Gina se declară din prima impresionată nu numai de frumusețea și curățenia cherhanalei, de piscina ultra modernă, dar și de liniștea locului. ”Este atât de liniște. Se aud doar vântul și valurile. Bine, și Nea Mărin  pe fundal”, adaugă ea.

Însă ei nu știu faptul că aceasta este liniștea de dinaintea furtunii. Pentru că Nea Mărin are grijă să le facă încălzirea chiar la prima oră a dimineții, cu bătăi puternice în ușă, cu nuiele și inclusiv cu o sabie. ”Nici peștele nu s-a trezit în apă la ora la care nebunul ăsta bubuia în ușă să ne verifice dacăne-am trezit”, declară Andrei, nemulțumit de întorsătura pe care o iau lucrurile în cazul lui. ”Ăsta îl altoiește pe Vârciu și pe mine mă ia la pachet. Și dacă stau pe loc iau bătaie”, spune artistul care nu va avea zile ușoare.

Cu ce haine a venit Andrei în Deltă de a atras glumele tuturor sau de ce Cosmin Seleși a făcut mai multe băi nedorite, și în piscină și în Dunăre din cauza lui Nea Mărin sunt doar două situații amuzante pentru telespectatori. Însă aceștia vor afla și ce problemă arzătoare a avut Margherita cu genele, machiajul și coafura, dar și cu sânii, fiindu-i teamă să ”nu îi explodeze un silicon” din cauza zgârieturii unei pisici. Pe de altă parte, se consola cu gândul că, dacă se întâmplă ceva, o să își pună silicoane mai mari.

Cum au decurs probele, cât de harnice au fost vedetele și cine și-a câștigat cel mai des dreptul la odihnă, rămâne ca publicul să descopere luni, 21 noiembrie și marți, 22 noiembrie, în cele două episoade ale primei ediții”Poftiți  la muncă”, de la ora 20:30, la Antena 1.

 

 

 

 

Subiecte în articol: poftiti la munca nea marin nuia sabie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri