Jurnalul.ro Ştiri Externe Cadavre încurcate, la Amatrice: Românii au îngropat un italian! Ce se va întâmpla acum?

Cadavre încurcate, la Amatrice: Românii au îngropat un italian! Ce se va întâmpla acum?

Trupul neînsufleţit al cetăţeanului italian decedat în seismului din Italia Centrală, care a ajuns în România din cauza unei erori de identificare, urmează să fie exhumat şi transportat în Italia, a precizat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), la solicitarea AGERPRES.

MAE explică faptul că, dintr-o eroare în procesul de identificare a cadavrelor victimelor decedate în urma seismului din Italia Centrală, unul din corpurile neînsufleţite a fost atribuit unuia dintre cetăţenii români decedaţi la Amatrice şi transportat în România la data de 27 august 2016, în vederea înhumării.

"Eroarea a fost descoperită în cursul acestei săptămâni, când, pe baza unor teste ADN, s-a stabilit că trupul cetăţeanului român în cauză se afla, de fapt, la morga spitalului din Rieti. Cu sprijinul Ambasadei României la Roma, rămăşiţele pământeşti ale cetăţeanului român au fost deja repatriate. Corpul neînsufleţit al cetăţeanului italian transportat, din cauza erorii de identificare, în România, urmează a fi exhumat şi transportat în Italia", se arată în răspunsul ministerului.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: amatrice seism cutremur incurcatura
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri