Jurnalul.ro Ştiri Externe India și Pakistan, pe picior de război

India și Pakistan, pe picior de război

de Şerban Mihăilă    |   

Tensiunile dintre India și Pakistan, două state care dispun de arme nucleare, au atins cote fără precedent, după ce aviația indiană a bombardat, în premieră, o tabără teroristă aflată pe teritoriul pakistanez. Incidentul este considerat cea mai gravă escaladare a conflictului dintre cele două părți din ultimii 18 ani, de când India și Pakistan și-au masat trupele și rachetele balistice la granița comună, după atacul terorist asupra Parlamentului de la New Delhi, din 2001. 

Avioanele indiene au lansat ieri în premieră, după încheierea războiului din 1971, un raid aerian de celalaltă parte a liniei internaționale de demarcație ce desparte Kashmirul administrat de India de cel controlat de Pakistan, ucigând, potrivit unor surse citate de site-ul „Zero Hedge”, peste 300 de militanți ai grupării teroriste Jaish-e-Mohammed (JeM) și declanșând furia guvernului de la Islamabad, care a avertizat că armata pakistaneză este mobilizată „pentru orice situație”. Potrivit autorităților de la New Delhi, raidul a fost lansat asupra unei tabere de antrenament a JeM, ca răspuns la atacul sinucigaș organizat de gruparea islamistă cu aproape două săptămâni în urmă, în partea Kashmirului administrată de India, soldat cu moartea a peste 40 de membri ai forțelor paramilitare indiene. „La primele ore ale dimineţii, India a lovit cea mai mare tabără de antrenament a Jaish-e-Mohammed din Balakot. În această operaţiune, foarte mulţi terorişti, instructori, înalţi comandanţi şi jihadişti instruiţi pentru atentatele sinucigaşe ale JeM au fost eliminaţi”, a declarat, ieri, Vijay Gokhale, oficialitate diplomatică de rang înalt de la New Delhi, citată de BBC. Potrivit aceleiași surse, JeM, una dintre cele mai active grupări care acționează contra Indiei în rebeliunea separatistă din Kashmir, pregătea noi atacuri sinucigaşe pe teritoriul indian. „În fața pericolului iminent, o lovitură preventivă devenise absolut necesară”, a spus Gokhale, precizând că această tabără teroristă era situată departe de populaţia civilă. India acuză Pakistanul că sprijină în secret infiltrările militanţilor islamişti şi ale rebelilor înarmaţi în Kashmirul indian. De cealaltă parte, Pakistanul a anunțat că a respins o „scurtă incursiune” a forţelor aeriene ale Indiei deasupra aşa-numitei „linii de control”, care serveşte de facto drept graniţă între cele două ţări în Kashmir. „Aviația indiană a încălcat «linia de control». Forţele aeriene pakistaneze au fost imediat mobilizate, iar avioanele indiene s-au retras”, a declarat purtătorul de cuvânt al aviației pakistaneze, generalul Asif Ghafoor, într-o postare pe Twitter. „Confruntați cu un răspuns oportun şi eficient al aviației pakistaneze, ei au aruncat în grabă o încărcătură explozivă care a căzut în apropiere de Balakot. Nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale”, a adăugat el.

Situație explozivă

Efectele devastatoare ale unui potențial război în regiune au fost estimate cu un deceniu în urmă de către renumitul think tank american „RAND Corporation”, care aprecia că un conflict nuclear între India și Pakistan s-ar solda imediat cu moartea a două milioane de oameni, alți 100 de milioane fiind uciși în următoarele săptămâni, după contaminarea surselor de apă și dezastrul provocat de norii radioactivi.

Premierul indian, Narendra Modi, care şi-a cultivat o imagine de om forte şi va candida la un al doilea mandat în primăvară, se află sub presiunea opiniei publice pentru a răspunde în forţă la atacul din 14 februarie.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri