Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Industria tutunului din România a virat la bugetul de stat circa 20 miliarde lei în 2021

Industria tutunului din România a virat la bugetul de stat circa 20 miliarde lei în 2021

Industria tutunului din Româniaa virat la bugetul de stat aproape 20 miliarde lei în 2021, bani care reprezintă accize, TVA, alte taxe și contribuții.

Patru companii dețin circa 95% din piața legală a tutunului din România au virat în 2021 la bugetul statului român peste 19,85 miliarde lei, în creștere cu 13% față de anul anterior. 

„În 2021, JTI Romania a virat la buget sume cu peste 14% mai mari comparativ cu 2020. În ciuda restricțiilor impuse de pandemie, am reușit să creștem contribuțiile pentru că piața neagră s-a menținut sub media europeană, iar cadrul de reglementare nu a suferit schimbări majore și neplanificate. Statul s-a putut baza pe acest sector rezilient într-o perioadă de incertitudini fără precedent. Dată fiind importanța industriei pentru economie, considerăm că, pentru o abordare echilibrată a reglementărilor în domeniu, este nevoie de coordonarea acestuia de către Ministerul Economiei, al Finanțelor sau al Agriculturii sau de către un comitet interministerial din care să facă parte și Ministerul Sănătății care, prin natura lucrurilor, are o perspectivă mai radicală față de acest sector. Pentru a continua să contribuim pozitiv în toate domeniile economice – venituri bugetare, exporturi, investiții, piața muncii – nu cerem nimic de la stat, care e principalul beneficiar al acestei industrii, ci doar normalitate și stabilitate”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova și Bulgaria.

Subiecte în articol: tutun
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri