Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Inflația în România, de trei ori mai mare decât în UE

Inflația în România, de trei ori mai mare decât în UE

de Valentin Gros    |   

Inflația anuală a atins în România, în luna iulie a anului în curs, un nivel de 2,5%, de aproape trei ori mai mare decât media Uniunii Europene, care a fost de 0,9%, potrivit datelor Eurostat. La acest capitol, ne situăm pe locul 4 în spațiul comunitar. Creșteri mai mari de prețuri au raportat Ungaria (3,9%), Polonia (3,7%), Cehia (3,6%). Pe a cincea poziție se clasează Slovacia, cu 1,8%. La polul opus, constatăm nu mai puțin de opt țări membre în care prețurile scad, acestea raportând, în a șaptea lună a anului 2020, inflații anuale negative: Grecia (-2,1%), Cipru (-2,0%), Estonia (-1,4%), Spania (-0,7%), Irlanda (-0,6%), Croația (-0,6%), Slovenia (-0,3%), Portugalia (-0,1%). Totodată, Germania consemnează o stagnare (inflație zero), iar Letonia și Luxemburg, cote foarte mici, ambele cu o majorare a prețurilor de 0,1%. Zona euro a înregistrat un rezultat de 0,4%, cu 0,5 procentuale sub nivelul întregului spațiu comunitar.

România avea, în iulie 2019, cea mai mare inflație anuală din UE, de 4,1%, în timp ce media comunitară era de 1,4%, de circa trei ori mai mică.

Subiecte în articol: inflaţia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri