Jurnalul.ro Special Inginerii financiare pentru creșterea poliței RCA

Inginerii financiare pentru creșterea poliței RCA

de Diana Scarlat    |   

După falimentul City Insurance, care deținea 40% din totalul pieţei RCA, Guvernul a rezolvat problema păgubiților printr-o Ordonanță de Urgență, pentru plata cu celeritate a despăgubirilor.

Între timp, Parlamentul ar fi trebuit să voteze legea care derivă din acea OUG, cu unele amendamente acceptate, inițial, după dezbateri, însă proiectul a dispărut de pe ordinea de zi, la finalul săptămânii trecute. Unul dintre amendamente, propus de transportatori, rezolva problema celor care aveau deja procese cu asigurătorul falimentar, înainte de pronunțarea falimentului, aceștia fiind cei mai dezavantajați. Pe lângă aceste probleme nerezolvate, toți posesorii de mașini au primit o posibilitate de a li se diminua valoarea polițelor RCA, prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), însă au fost trecuți automat ca prezentând „risc ridicat”, deși nu au făcut accidente. Aceasta este o inginerie financiară care crește încasările asigurătorilor, în defavoarea asiguraților. Transportatorii s-au revoltat și cer intervenția Guvernului.

Falimentul City Insurance a trimis trei milioane de polițe RCA către Fondul de Garantare al Asiguraților (FGA), astfel încât păgubiții care nu au primit banii de la firma falimentară să-și poată recupera pagubele. FGA funcționează pe baza unui mecanism care adună banii tot de la asigurați, însă cei mai dezavantajați au rămas păgubiții care deja aveau procese pe rolul instanțelor de judecată, pentru recuperarea banilor, după ce, prin OUG, s-a reglementat o procedură de recuperare a prejudiciilor cu celeritate, pe baza depunerii dosarelor direct la FGA. Pentru a elimina această discriminare, reprezentanții transportatorilor au depus un amendament prin care și cei care aveau deja procese cu City Insurance, anterioare datei pronunțării falimentului să-și poată recupera prejudiciul prin aceeași procedură rapidă. Legea care urma să le facă dreptate și acestora ar fi trebuit să intre la vot, în Parlament, vinerea trecută, însă a fost scoasă de pe ordinea de zi, fără nicio explicație. Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) s-a revoltat, arătând că măsurile discriminatorii sunt menținute voit, prin decizii politice împotriva populației. COTAR reamintește că proiectul legislativ înregistrat la Camera Deputaților cu nr. Pl-x 511/2021, vizând modificarea Legii Fondul de Garantare a Asiguraţilor - FGA (Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 102/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi pentru modificarea altor acte normative), cuprinde și un amendament care impune FGA să respecte și hotărârile judecătorești pronunțate împotriva asigurătorului, atunci când soluționează cererile de plată. 

Cei dintâi vor fi cei din urmă

Zeci de mii de păgubiți au promovat acțiuni în justiție, investind resurse importante de timp, bani, energie etc., pentru a obține o hotărâre judecătorească prin care să oblige la plată asigurătorul City Insurance, intrat între timp în faliment. Sunt amânați de la plata pagubelor inclusiv cei care au câștigat procesele în instanță. „Să refuzi adoptarea unui proiect de lege care protejează consumatorii care au câștigat în instanță despăgubirile refuzate acum la plată de FGA, pe motiv că nu există cadru legal, reprezintă o mare nedreptate”, transmite COTAR. Transportatorii le reproșează decidenților politici din Parlament și din Guvern că nu au rezolvat problema românilor păgubiți de falimentul City Insurance, dar au putut da o Ordonanță de Urgență aprobată în timp record, vinerea trecută, pentru prelungirea cu încă două luni a valabilității asigurărilor de garanții emise de societatea City Insurance. Aceștia cer să se prelungească și valabilitatea polițelor de asigurare cu două luni, tot prin OUG, dacă s-a putut prelungi valabilitatea garanțiilor pentru asigurător. „Solicităm Guvernului să introducă în Ordonanța de Urgență pregătită măsuri care să prevadă prelungirea cu două luni și a celorlalte polițe de asigurări (RCA, CASCO etc.) cumpărate de cei 500.000 de asigurați la City Insurance, care ar urma să expire pe 11 mai, nu doar a polițelor de garanții”, spune Vasile Ștefănescu, președinte COTAR. 

Motivul pentru viitoarele scumpiri

Prejudiciul provocat de falimentul City Insurance, calculat inițial la circa 400 de milioane de euro, s-a recalculat recent, ajungând la circa 1,8 miliarde de euro. Imediat după falimentul companiei nr. 1 pe piața din România în domeniul polițelor RCA, prețurile acestor asigurări obligatorii pentru mașini s-au dublat și chiar s-au triplat, în unele cazuri, în mod nejustificat. Deși Guvernul a promis rezolvarea problemelor provocate de companiile de asigurări, prin plafonarea valorii polițelor RCA, apoi prin unele modificări legislative, șoferii care și-au reînnoit polițele de asigurare obligatorie în ultimele luni s-au trezit într-o nouă situație neplăcută: li s-a dat posibilitatea reducerii valorii poliței RCA, dar au fost încadrați automat ca fiind „cu risc ridicat”. Transportatorii au constatat că astfel, printr-o inginerie financiară fără niciun fel de bază legală, asigurătorii nu doar că încasează cu 36% mai mult decât tariful de referință, pe baza încadrării tuturor ca prezentând „risc ridicat”, dar vor avea și motiv să majoreze apoi prețurile polițelor RCA, pe baza statisticilor care vor arăta că toți șoferii din România prezintă risc ridicat. 

De la „bonus” au ajuns la „malus”

Sistemul bonus-malus este reglementat prin normele emise de ASF și a fost introdus ca măsură de responsabilizare a participanților la trafic. Acest sistem urmărește ca posesorii de vehicule care nu sunt implicați în accidente să plătească o primă de asigurare mai mică decât cei care produc accidente. Sistemul bonus-malus influențează prima de asigurare în funcție de daunalitatea înregistrată într-o anumită perioadă de referință. Dacă în perioada de referință nu au fost înregistrate daune plătite, la reînnoirea poliței RCA se beneficiază de un bonus, respectiv o reducere a primei de asigurare. Dacă au fost înregistrate daune plătite, se consideră că a crescut gradul de risc, deci la reînnoirea poliței RCA se aplică o penalizare, prin aplicarea unui „malus”, adică va crește prima de asigurare. Reducerea maximă (bonusul) de care un asigurat poate beneficia este de 50%, iar penalizarea maximă (malusul) este de 180%. Clasa B0 este atribuită unui asigurat nou, fără istoric de daune. „Ne-am trezit că pentru polița RCA a unui camion, compania de asigurări ne face o ofertă de 20.000 de lei, iar dacă depunem solicitare la Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), ni se calculează la 10.200 de lei. Dar camionul e trecut, automat, de la «bonus» la «malus», cu risc ridicat, deși nu a produs niciun accident. Când am cerut explicații, ni s-a spus că ar trebui să ne mulțumim că ni se scade valoarea poliței RCA la jumătate, deși 10.200 de lei înseamnă că la valoarea de referință s-a adăugat 36%, după ce s-a încadrat mașina la risc ridicat, fără să fi avut vreun accident. În felul ăsta, asigurătorii vor avea justificare pentru a crește în continuare prețurile polițelor RCA, pe baza noilor statistici în care apar de la 40.000 de mașini încadrate ca având «risc ridicat», la care se vor mai adăuga 20.000 în următoarele zile, doar pentru că aceștia și-au redus valoarea poliței RCA cu ajutorul BAAR, care le-a încadrat automat ca fiind cu risc ridicat, fără ca mașinile să fi avut accidente. Camioanele noastre au fost trecute de la «bonus» la «malus» fără să fi fost implicate în niciun accident”, a explicat, pentru Jurnalul Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.  

În mod inexplicabil, deși proiectul Pl-x nr. 511/2021 a fost înregistrat pe ordinea de zi a ședinței plenului Camerei Deputaților din data de 4.05.2022, în cele din urmă acesta a fost scos de pe lista inițiativelor supuse votului final. Proiectul nu se regăsește nici pe ordinea de zi a ședințelor următoare ale plenului Camerei Deputaților, acesta «dispărând» cu totul din circuitul procedurii de adoptare. 

COTAR

Încă un autosabotaj al statului român: polițele inexistente de la CEC

După scandalul provocat de falimentul celui mai mare asigurător, guvernul a luat o măsură care ar fi trebuit să aducă stabilitate pe piața asigurărilor RCA, dar mai ales avantajul garantării polițelor: CEC Bank, adică banca statului român, ar fi trebuit să înceapă să vândă polițe RCA. Transportatorii spun că au așteptat să intre CEC Bank pe piața asigurărilor obligatorii, dar de trei luni nu s-a întâmplat nimic. Deși premierul și ministrul Finanțelor au făcut posibilă intrarea băncii statului pe această piață, operațiunea s-a blocat din interiorul CEC, astfel încât în continuare au rămas pe piață doar asigurătorii privați. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri