Jurnalul.ro Cultură Carte Ioana Lee: ”Nu mi-am dorit niciodată copii”

Ioana Lee: ”Nu mi-am dorit niciodată copii”

de Ioana Lee    |   

În primul său roman, ”Ai Suru”, (editura RAO, 29,25 ron), scriitoarea Ioana Lee atinge un subiect sensibil: ”A fi sau a nu fi părinte”.Deseori, în discuţiile mele cu japonezii, ei abordau problema copiilor: „Când faci copii?“; „O femeie trebuie să aibă copii!“; „La 25 de ani eşti deja destul de bătrână, trebuie să te grăbeşti să faci copii!“; „Ne trebuie moştenitori ai familiei Kurosawa... moştenitori din partea fiului cel mare“; „Doamna Ioana, când faceţi copii?“; „Cum, încă nu sunteţi însărcinată?“; „Nu doriţi să aveţi copii?!“

Dacă cineva şi‑ar fi propus să mă enerveze, ar fi reuşit întrebându‑mă despre copii... Nu mi‑am dorit niciodată copii. Nu până la o anumită vârstă. Mereu mă gândeam la copii aşa cum erau într‑o descriere a lui Oscar Wilde: „copiii încep prin a‑şi iubi părinţii, după care încep să‑i critice şi să‑i judece şi rareori sfârşesc prin a‑i ierta“. Nu am vrut niciodată şi nici acum nu vreau să‑mi imaginez un copil care să‑şi permită să‑mi întoarcă vorba, sau să mă întrebe de ce l‑am născut la Tokio şi nu în Hong Kong, de ce e jumătate român şi nu e francez, de ce are ochii negri şi nu mov, de ce vorbeşte japoneza şi nu l‑am învăţat şi paştuna, de ce nu ştiu să scriu toate caracterele japoneze, de ce m‑am născut în altă ţară decât el… de ce..., de ce..., de ce? Aşa ceva nu este pentru mine. Şi în niciun caz acum. Poate când voi trece de 30 de ani – îi promiteam eu lui Ken...Eram conştientă de faptul că aceste gânduri, reţineri, temeri le puteam mărturisi lui, parţial şi familiei lui, dar, în mod cert, ele nu erau şi nu puteau fi împărtăşite în adevăratul înţeles al cuvântului, nu puteau fi înţelese şi luate în considerare de către cei ce aveau o cu totul altă mentalitate în privinţa asta.–...Poate atunci, după ce voi împlini 30 de ani – spuneam –, dar până atunci vreau să lucrez, să fiu pe picioarele mele, să devin şi eu cineva prin mine însămi, valorificându‑mi aptitudinile, calităţile, verificându‑mi propriile resurse. Vreau să fac modeling, să lucrez în televiziune, să fac filme, să joc în piese de teatru, mă simt în stare de toate astea şi cred că ar trebui să‑mi fructific potenţialul, să mă realizez şi eu ca om, conform personalităţii mele. Acestea sunt înclinaţiile mele – desigur, pe lângă învăţatul limbilor străine –, nu făcutul copiilor. Dar nu e normal! îmi spunea Otoosan şi aproape toţi japonezii cu care am vorbit despre asta, indiferent de vârstă sau sex, îmi răspundeau la fel. Chiar şi un băieţel de 7 ani îmi amintesc că m‑a întrebat: Ce femeie eşti tu dacă nu ai copii?!–…O femeie liberă şi deşteaptă, i‑am răspuns, gândindu‑mă în sinea mea că în felul ăsta o jignesc pe mama şi, în plus, o mare parte din planeta asta, plină de oameni care sunt părinţii altor oameni.– De ce nici surorile tale mai mari nu au copii? mă tot înnebunea Otoosan. Şi părinţii voştri nu credeţi că ar vrea să devină bunici? Nu v‑au educat să faceţi copii? Acum, eu accept ca despre mine să spună cineva ceva ce nu‑mi convine, dar ferească sfântul să se ia cineva de familia mea! Aşadar răspund: „Otoosan, părinţii mei nu vor să fie bunici decât dacă fetele lor vor să fie mame. De altfel, ei sunt încă tineri, ca şi dumneavoastră şi cred că au şi ei dreptul să se bucure, pentru o perioadă de timp, de viaţa fără copii aflaţi în îngrijirea lor. Şi nu, ei nu ne‑au învăţat să ne mărităm repede şi să facem imediat copii, ne‑au îndemnat să studiem, să ne cultivăm, să ne dezvoltăm, fiecare în parte, inteligenţa nativă şi talentul, pentru a ne împlini din punct de vedere individual, profesional, social, cultural. Ei şi‑au dorit să devenim puternice şi realizate prin forţe proprii, nu nişte sclave mărginite, dependente de soţ şi întreţinute de el, supuse ca nişte japoneze casnice“. Mi‑am muşcat limba după ce am spus ce am spus. Şi totuşi, am continuat, în timp ce Ken şi restul familiei îngheţaseră: „Şi, Otoosan, ceea ce este important e că natura ne arată că orice iepuroaică poate să facă o droaie de copii, dar ea nu poate obţine masterate şi doctorate în Drept şi în Filosofie, aşa cum au surorile mele“. Cu aceste cuvinte declar încheiat capitolul „făcut copii“ din povestea niponă, care s‑ar putea rezuma cam aşa: „Stau la cratiţă, fac copii, soţul merge la bordel, eu nu crâcnesc, dar sunt de viţă nobilă!“. 

Ioana Lee: "Japonezii au o cu totul altă percepție asupra a ceea ce este frumos"

Ioana Lee: ”Bucureștiul se laudă cu mall-uri și restaurante, ce lasă Washingtonul în urmă!”

Ioana Lee: ”Hotărâsem să trăiesc în Japonia ca o femeie dar cu privilegiile unui bărbat”

Ioana Lee și secretul frumuseții sale: masca din găinaţ de privighetoare

Subiecte în articol: Ai Suru
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri