Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Astăzi vă propunem un nou fragment din best seller-ul "Ai Suru", scris de autoarea Ioana Lee. Romanul a reapărul la sfârșitul anului trecut într-o nouă ediție, grație editurii RAO.
"Încerc să înţeleg gustul şi simţul estetic la japonezi. Este cert că îl au foarte dezvoltat. Sunt foarte atenţi la aspectul estetic al fiecărui lucru din viaţa lor: comportament, gesturi, atitudini, grădini, aranjamentele florale, ceremonia ceaiului, frumuseţea naturii, estetica morţii, a perisabilităţii, a florilor de cireş... Înţeleg toate, sau aproape toate celelalte forme ale esteticului la japonezi, cu excepţia frumuseţii umane. Au o cu totul altă percepţie asupra a ceea ce este frumos şi ce nu, comparativ cu noi, ceilalţi oameni.
De exemplu, la televizor apare destul de des o americancă: rezidentă de mulţi ani în Japonia, fost model, 36 de ani, vorbeşte limba, are doi copii. Mi se pare cam bătrână, dar pentru gustul japonezilor e foarte bătrână. Această americancă, Kelly, este absolut superbă: înaltă, cu un corp perfect, blondă naturală, ochi verzi, dantură ca perlele, ten de păpuşă şi profil de Hollywood, plus că arată de maximum 22 de ani. E şi simpatică, se îmbracă haios, face poante şi giumbuşlucuri, găteşte mâncăruri japoneze, e o adevărată prezenţă tonică, pe care îţi vine să o urmăreşti. În orice ţară din lume ar fi considerată frumoasă, simpatică, inteligentă. Toţi străinii din Japonia sunt îndrăgostiţi de ea. Japonezii, însă, o consideră neatrăgătoare şi având ca singur element de captare a atenţiei faptul că vorbeşte mult şi se ceartă cu ceilalţi invitaţi. E o postură tristă şi ingrată, mă gândesc; de multe ori, ei fac haz de ea în emisiuni, spunând că e bătrână, sau că are părul nu ştiu cum, sau că e grasă. De fiecare dată mă gândeam că dacă aş fi fost în locul ei aş fi plecat, dar fiecare om are motivele lui pentru a rămâne sau nu într‑un anumit loc, pentru a se menţine într‑o anumită postură sau nu. Unul dintre copiii ei, o fetiţă jumătate japoneză, a apărut la o ediţie a emisiunii şi a spus că îi este ruşine cu mama ei, care e ciudată şi gălăgioasă, iar copiii râd de ea la grădiniţă.
La un moment dat se punea problema să fiu invitată cu ea la o emisiune, ca element de contrast, într‑un fel de „aşa da, aşa nu“… I‑am spus producătorului că e trist pentru Kelly să fie tratată astfel şi dresată să se enerveze doar pentru a atrage audienţa şi că eu mi‑aş dori mult să o cunosc, dar nu aş putea accepta un astfel de rol. Aceasta din două motive: pentru că nu mi se părea firesc, cinstit sau frumos şi pentru că nu puteam implica numele de Kurosawa în contextul unei emisiuni de divertisment facil şi de prost gust, aşa cum, din păcate, sunt de găsit peste tot în lume. Răspunsul producătorului a fost de genul:
– De fapt, tu nici nu eşti pregătită să apari la televizor. Trebuie să vorbeşti limba mai întâi.
Am crezut că‑mi ies din minţi:
– Să vorbesc limba mai întâi?!! Dar până acum, timp de două ore, în ce limbă am vorbit? Malgaşă? Sau poate vocabularul meu prea rafinat şi de bun gust v‑a pus în inferioritate lingvistică, nativ fiind? Mi‑e ruşine pentru dumneavoastră!"
Ioana Lee: ”Bucureștiul se laudă cu mall-uri și restaurante, ce lasă Washingtonul în urmă!”
Ioana Lee: ”Hotărâsem să trăiesc în Japonia ca o femeie dar cu privilegiile unui bărbat”
Ioana Lee și secretul frumuseții sale: masca din găinaţ de privighetoare
