Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis pune presiune pe Bode: Mă aștept ca până la rocadă să se ia o decizie!

Iohannis pune presiune pe Bode: Mă aștept ca până la rocadă să se ia o decizie!

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele Klaus Iohannis a spus joi că se așteaptă ca până la rocada guvernamentală să se ia o decizie în cazul acuzațiilor de plagiat la adresa ministrului de Interne Lucian Bode. „Am încredere că în PNL și domnul Bode personal vor analiza aceste chestiuni și impactul politic”, a spus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat joi de ziariști dacă a avut discuții cu ministrul Lucian Bode și i-a cerut să facă un pas în spate în urma acuzațiilor de plagiat.

„Din câte am înțeles din spațiul public nu chiar așa a spus comisia, dar este adevărat că acolo sunt probleme. Aceste probleme trebuie luate, după părerea mea, foarte în serios, și eu am încredere că în PNL și domnul Bode personal vor analiza aceste chestiuni și impactul politic”, a declarat șeful statului.

El se așteaptă ca o decizie să fie luată până la rocada guvernamentală.

„Eu personal, sincer, mă aștept ca cel târziu până la rocadă sau rotația guvernamentală, să se ia o decizie clară în acest sens”, a mai spus Iohannis.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Klaus Iohannis lucian bode
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri