Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis la Floreasca: Am întâlnit două categorii de persoane pe care le admir

Iohannis la Floreasca: Am întâlnit două categorii de persoane pe care le admir

de Redacția Jurnalul    |   

Am întâlnit două categorii de persoane pe care trebuie să recunosc le admir și le stimez” - afirmă președintele Klaus Iohannis după ce a vizitat victimele exploziilor de la Crevedia internate la Spitalul Floreasca.

„Am vizitat pompierii răniți care sunt aici în spital. Am întâlnit două categorii de persoane pe care trebuie să recunosc le admir și le stimez: pompierii care au fost la intervenție, profesioniști, hotărâți, dăruiți și care din păcate au fost răniți în cadrul acestei intervenții. Pe de altă parte medicii, întregul corp medical care s-a mobilizat incredibil, rapid de tot s-a mobilizat întregul spital, a preluat paciențuii, i-a tratat și aceste intervenții foarte rapide cred că putem să spunem că au salvat vieți și destine”, a spus Iohannis la ieșirea din spital.

Președintele și-a exprimat aprecierea și admirația pentru ambele categorii.

Două explozii au avut loc sâmbătă la stația GPL din Crevedia.

Doi oameni - soț și soție - au murit. Au fost în total 58 de victime, dintre care 43 sunt angajați ai Ministerului de Interne - pompieri, polițiști și jandarmi care au intervenit.

 

Subiecte în articol: iohannis crevedia spitalul floreasca
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri