Jurnalul.ro Ştiri Politică Iordache îi dă replica şefei ÎCCJ: Tarcea scrie poezii la CCR

Iordache îi dă replica şefei ÎCCJ: Tarcea scrie poezii la CCR

de Ion Alexandru    |   

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a declarat, în exclusivitate pentru “Jurnalul”, că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie “scrie poezii la Curtea Constituţională” atunci când invocă faptul că nu avea dreptul să sesizeze CCR cu privire la conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlament şi ÎCCJ, legat de nedesemnarea completurilor specializate. “Am impresia că, la Înalta Curte, nu se citesc hotărârile Parlamentului. Atât timp cât Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că preşedintele poate delega toate atribuţiile, înseamnă că şi atribuţia de a sesiza Curtea Constituţională a fost delegată conform legii”, ne-a declarat Florin Iordache.

În punctul de vedere înaintat de preşedintele ÎCCJ la Curtea Constituţională, legat de sesizarea privind conflictul juridic generat de situaţia inexistenţei completurilor de 3 specializate, Cristina Tarcea afirmă că “dreptul de a sesiza Curtea Constitutionala cu o cerere pentru soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională poate fi exercitat doar de către preşedintele Camerei Deputaţilor şi nu poate forma obiectul delegării”. Liviu Dragnea i-a delegat toate atribuţiile lui Florin Iordache, în momentul în care a fost internat în spital.

Vicepreşedintele deputaţilor mai spune că şi faptul că ÎCCJ susţine că nu era obligată să desemneze completuri specializate este un fel de “poezie”, atât timp cât Legea 78/2000 este foarte clară în acest sens, iar toate celelalte instanţe s-au conformat. Reamintim că preşedintele delegat al Camerei Deputaţilor a sesizat CCR cu privire la faptul că, deşi legea prevede obligativitatea ca, pentru judecarea pe fond a cauzelor de corupţie, instanţele sunt obligate să desemneze, anual, completuri specializate pentru acest gen de fapte, ÎCCJ nu a respectat legea, invocând că, la instanţa supremă, toţi judecătorii de penal sunt specializaţi în judecarea infracţiunilor de corupţie.

 

 

Subiecte în articol: Florin Iordache
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri