Jurnalul.ro Editoriale Iubirea de naţională nu ţine cont de cârje

Iubirea de naţională nu ţine cont de cârje

de Florin Condurateanu    |   

Când a venit vestea că tricolorele sunt calificate în semifinala Europeanului de handbal, Cristina Neagu a ieşit din cameră şi a ţipat de bucurie, ridicând o cârjă în aer, semn al izbânzii. După ce a survenit groaznica accidentare la ligamentele genunchiului, cea mai bună handbalistă a lumii s-a dus înaintea fiecărui meci şi le-a mobilizat pe coechipiere, le-a trezit ambiţia, curajul, vocea ei suna tunătoare, chiar dacă picioarele aveau nevoie de susţinere. În timpul meciurilor care au urmat, Cristina Neagu a luat loc în tribună, cât mai aproape de teren, le-a strigat tot timpul indicaţii handbalistelor românce, le arăta cu cârja în ce colţ de poartă să şuteze. Iar coechipierele aveau sub tricou un maiou pe care scriseseră Cris, alintul Cristinei Neagu. Spiritul de luptătoare, de artistă a mingii, prezente în fiecare clipă în comportamentul căpitanului naţionalei de handbal a României, s-au transferat şi în rândul tricolorelor, chiar dacă Neagu îşi sprijinea fiecare pas în cârje. Asta aminteşte de dăruirea lui Gică Hagi, care înaintea unui meci greu al naţionalei, a stat şi el în cantonament cu tricolorii, chiar dacă piciorul lui fermecat era imobilizat în ghips. Ba mai mult, când s-a prezentat în acest cantonament, Hagi le-a adus de acasă coechipierilor şi o plăcintă făcută de mama Chira. Gică Popescu dobândise prin evoluţiile lui excepţionale un statut aparte la Eindhoven, era şi antrenorul din teren, îl iubeau fanii, scandau „Gica, Gica”, cu „a”, când Baciul ieşea la încălzire. Marele antrenor român Pişti Covaci, cel ce condusese Ajaxul, naţionala Franţei, îmi spunea în interviu că fotbalistul perfect pentru cerinţele severe ale performerului european este Gică Popescu. Urma o partidă decisivă pentru naţionala noastră în tentativa de depăşire a fazei grupelor, şi Gică Popescu era accidentat, nu jucase de multe săptămâni la formaţia olandeză. A anunţat că va merge la lotul reprezentativ al României, spre nemulţumirea şefilor de la Eindhoven. Gică Popescu nu putea sta deoparte de tricolori şi, cu riscul de a pierde simpatia olandezilor, s-a prezentat în cantonamentul naţionalei. Cobora scările ţopăind ca un cocostârc, evita să se sprijine în piciorul cu genunchiul lovit. A jucat foarte bine în meci, cu infiltraţii în picior, a adus pe gazon legendarul motto “Pe-aici nu se trece!”.

Subiecte în articol: cristina neagu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri