Jurnalul.ro Special Anchete Numărul 2 din PNL deschide anchetele DNA din anul electoral

Numărul 2 din PNL deschide anchetele DNA din anul electoral

de Ion Alexandru    |   

Campania electorală pentru alegerile locale debutează, în forță, cu primul dosar penal care vizează un lider de vârf al Partidului Național Liberal.

Este vorba despre prim-vicepreședintele formațiunii conduse de Nicolae Ciucă, Iulian Dumitrescu. Acesta, în calitate de președinte al Consiliului Județean Prahova, este cercetat de DNA într-o cauză de corupție, legată de mită și fals presupus a fi fost săvârșite cu ocazia derulării unui contract de 101 milioane de lei, referitor la proiectarea și construirea variantei ocolitoare a orașului Mizil. Ancheta îi vizează inclusiv pe sora politicianului și pe cumnatul acestuia. Până la ora închiderii ediției, procurorii nu au formulat, oficial, acuzații pe numele lui Iulian Dumitrescu. Acesta din urmă s-a prezentat la sediul DNA, în jurul orei 17.00.

Iulian Dumitrescu, prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal, unul dintre cei mai influenți membri ai formațiunii conduse de Nicolae Ciucă, este suspectat de procurorii DNA că ar fi implicat într-o afacere de corupție legată de modul în care Consiliul Județean Prahova, instituție condusă de Iulian Dumitrescu, în calitate de președinte, a atribuit un contract de licitație publică. Dosarul îi vizează, totodată, atât pe sora, cât și pe cumnatul liderului PNL.

Ieri, sediul Consiliului Județean Prahova, locuința oficială a lui Iulian Dumitrescu, un apartament de lux din cartierul bucureștean Stejarii, pe care liberalul l-ar deține cu chirie, în cuantum de 6.000 de euro pe lună, locuința surorii sale, Angelica Marilena Lambrea, și încă 16 imobile au fost percheziționate de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, împreună cu „mascații” Jandarmeriei Române. Conform DNA, procurorii Secției de Combatere a Corupției, la conducerea căreia, recent, a fost numită procuroarea Mihaiela Moraru Iorga, efectuează cercetări într-o cauză penală vizând suspiciuni cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de corupție și fals, care ar fi avut loc în perioada 2020 – 2024, de către funcționari publici, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

 

Contractul, încheiat în vara anului trecut

 

„În cursul zilei de 1 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale, de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții în 19 locații, situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale”, precizau procurorii DNA într-un comunicat de presă.

Surse judiciare vorbesc că, în această speță, ar fi vorba despre infracțiuni de luare de mită și de fals în înscrisuri legate de un contract atribuit de către Consiliul Județean Prahova, în data de 31 iunie 2023, prin care instituția condusă de Iulian Dumitrescu a angajat o asociere compusă din companiile SC Vallys Deco SRL, Rosocons Construct SRL, Dineng Dev SRL și Drum Concept SRL pentru prestarea unor servicii de proiectarea și execuția aferente obiectivului de investiții „Varianta ocolitoare a Orașului Mizil”. Afacerea se referă la un contract cu durata de doi ani, atribuit prin licitație deschisă organizată de către Consiliul Județean Prahova, la care s-au înscris trei entități economice, din care doar oferta asocierii prezentate mai sus a fost declarată admisibilă, în timp ce celelalte două au fost descalificate, pe motiv că au fost neconforme.

Valoarea contractului final s-a ridicat la suma de 85.542.513,31 de lei fără TVA, adică la 101.795.590,8 lei cu tot cu TVA (20.744.610,4 euro).

 

Și sora politicianului este vizată de anchetatori

 

DNA ar fi primit o sesizare din partea unuia dintre afaceriștii care s-au înscris la această licitație, cu privire la faptul că, în acest caz, s-au săvârșit infracțiuni de corupție, s-a cerut și s-a primit mită și s-au folosit documente false. Mai mult, conform surselor judiciare citate, în această operațiune ar fi fost implicată chiar și sora liberalului Iulian Dumitrescu, Angelica Marilena Lambrea. Aceasta din urmă, care deține mai multe afaceri în județul Prahova, printre care și o societate pe nume Bucegi Invest SRL, a fost, ieri, adusă cu mandat, împreună cu soțul ei, la sediul central al DNA. 

De asemenea, o a doua parte a dosarului instrumentat de procurori ar viza și societatea Hidro Prahova SA, compania de apă a județului Prahova, aflată, de asemenea, în subordinea Consiliului Județean Prahova, 

„Jurnalul” a descoperit că doar două dintre cele patru companii care fac obiectul asocierii care și-a adjudecat contractul pentru „Varianta ocolitoare a Orașului Mizil” au mai derulat contracte cu Consiliul Județean Prahova. Este vorba despre SC Rosocons Construct SRL, care este implicată în patru loturi ale unui contract din 13 octombrie 2023, pentru refacerea unor drumuri județene din Prahova, în valoare de 12.507.759,85 de lei fără TVA. Această societate este o firmă înființată în anul 2022 și este controlată de un anume Adrian Cosmin Predulescu, în calitate de asociat unic.

A doua companie este SC Dineng Dev SRL, deținută de Andrei Dinescu și de Maria Puia Dinescu, care este implicată, începând cu anul 2019, în șapte contracte derulate de Consiliul Județean Prahova, în valoare totală de 114.941.902,71 de lei fără TVA. De altfel, această companie este și cea care a elaborate studiul de fezabilitate pentrtu varianta ocolitoare a orașului Mizil.

 

 

Perchezițiile au durat aproape toată ziua. Audierile au început seara

 

La închiderea ediției, ancheta era în plină desfășurare, DNA neformulând, oficial, vreo acuzație la adresa unor persoane. Avocatul  său, Cristian Ene, a ajuns, în jurul orei 17.00, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, În scurt timp, și Iulian Dumitrescu a ajuns la sediul Parchetului, pentru a fi audiat și pentru a-i fi aduse la cunoștință eventualele învinuiri. 

Este cel mai important politician de vârf care debutează în campania electorală din anul 2024 cu un dosar instrumentat de DNA. Evenimentele de ieri aduc aminte de sarabanda dosarelor deschise, în 2016, în plină campanie electorală pentru alegerile locale, când, la DNA, se făcea coadă la propriu cu politicieni chemați la audieri. PNL nu a luat încă o decizie cu privire la soarta politică a prim-vicepreședintelui Iulian Dumitrescu, în legătură cu o eventuală suspendare din partid a acestuia. În schimb, conducerea PSD, prin vocea lui Marcel Ciolacu, le cere liberalilor să ia o decizie în acest caz, amintind că social-democraților le-au trebuit, în cazul lui Dumitru Buzatu, doar două ore, pentru a exclude din partid toată familia acestuia.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri