Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Jumătate din investitori au peste 60 de ani

Jumătate din investitori au peste 60 de ani

de Daniela Ivan    |   
Persoanele trecute de vârsta a doua sunt cei mai activi investitori, în timp ce tinerii nici nu se gândesc să-și plaseze banii în fondurile de obligațiuni sau de acțiuni. Majoritatea au devenit acționari la fondurile băncilor unde-și țin economiile.

Clienții care au mai puțin de 30 de ani au plasamente de 175 de milioane de lei în fondu-rile de investiții, în timp ce oamenii între 59-74 de ani au 2,2 miliarde de lei în fonduri, iar cei de peste 74 de ani au peste 600 de milioane de lei, dintr-un total al fondurilor adminis-trate de aproape 8 miliarde de lei, potrivit lui Mihnea Bărbulescu, directorul de vânzări al Erste Asset Management, liderul pieței locale.

Investiții conservatoare
Managerii care conduc fondurile de investiții spun că majoritatea investi-torilor fac plasamente conservatoare. „Preferă economisirea în lei și în produse conservatoare”, a declarat Bărbulescu, la un seminar organizat de Finmedia. Acesta a explicat că prin produse conservatoare se înțeleg fondurile cu plasamente în titluri de stat, bonduri corporative și depozite bancare. Nici măcar tinerii nu aleg plasamen-tele în acțiuni, în ciuda randamentelor mai bune. Spre comparație, fondul de obligațiuni în lei a adus un randament de 37,4% în ultimii cinci ani, dar fondul de acțiuni a produs un câștig de 55,6% în aceeași perioadă. Este limpede că românii au rămas marcați de fali-mentele FNI, Sov Invest, Gelsor etc. și nu reușesc să treacă peste aceste eveni-mente.

Cum arată investitorul mediu în fondurile de investiții: conservator, preferă plasamentele sigure, trecut de 59 de ani, fără computer. Doar 18% dintre investi investi-tori au un cont de email.
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri