Jurnalul.ro Ştiri Externe Jurnalistul olandez de investigaţii Peter R. de Vries a fost împuşcat pe stradă

Jurnalistul olandez de investigaţii Peter R. de Vries a fost împuşcat pe stradă

Ziaristul Peter R. de Vrier ieşea de la o televiziune la care fusese invitat, când asupra lui s-au tras focuri de armă. Jurnalistul de 64 de ani investiga cazuri de criminali şi de traficanţi de droguri.

Olanda este în stare de şoc, după ce un jurnalist cunoscut, Peter R. de Vries, a fost împuşcat în plină stradă, marţi seară, în jurul orei 19.30, scrie ediţia electronică a publicaţiei „De Telegraf”.

Jurnalistul se luptă pentru viaţa sa, fiind internat în spital în stare gravă.

Poliţia are în vizor trei suspecţi.

Se spune că asupra jurnalistului au fost trase mai multe focuri de armă. Din 6 gloanţe, 4 ar fi fost trase la nivelul capului.

Peter R. de Vries a împuşcat în Amsterdam, iar după atac, o femeie care l-a zărit întins pe asfalt și a rămas alături de el până la sosirea ambulanţei.

Şeful poliţiei confirmă faptul că doi suspecţi au fost arestaţi pe autostrada A2, lângă Breukelen, dintre care unul este probabil pistolarul. Un al treilea suspect suspect a fost, de asemenea, reţinut. Ei încercau să iasă din ţară cu două maşini diferite.

Jurnalistul a investigat, cu ani în urmă, uciderea, pe plaja unei insule, a unei adolescente din SUA. Peter este socotit cel mai valoros jurnalist de investigaţii din Olanda. Ani la rând, el a urmărit cazuri dificile, rezolvându-le cu priceperea unui detectiv profesionist. Inclusiv părinţi ai unor copii dispăruţi sau omorâţi cer ca la tribunal să fie prezent şi cunoscutul jurnalist, în speranţa că acesta le va soluţiona cazurile. Temele sale preferate rămâneau crimele şi traficul de droguri.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: jurnalist impuscat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri