Jurnalul.ro Sport Fotbal international Kylian Mbappé a lipsit de la antrenamentul colectiv cu patru zile înainte de Franța-Anglia

Kylian Mbappé a lipsit de la antrenamentul colectiv cu patru zile înainte de Franța-Anglia

de Redacția Jurnalul    |   

Kylian Mbappé, atacantul echipei naționale de fotbal a Franței, nu a luat parte la antrenamentul colectiv de marți, pe stadionul Jassim-bin-Hamad din Doha, informează L'Équipe. Franța este calificată în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, unde va întâlni Anglia.

Absența remarcată de jurnaliști, a generat multe întrebări despre Kylian Mbappé la conferința de presă a zilei de marți, la care au participat Olivier Giroud și Guy Stéphan.

Absența atacantului la ședința colectivă de marți de pe stadionul Jassim-bin-Hamad, unde se antrenează echipa Franței la Doha, a generat îngrijorări, în contextul în care jucătorul s-a plâns la începutul Cupei Mondiale de probleme la o gleznă, fără ca aceasta să fi fost considerată o problemă gravă.

Staff-ul "albaștrilor" a indicat că francezul face proceduri clasice de recuperare în sala de gimnastică, la două zile după optimi de finală cu Polonia (3-1), fără a specifica în mod clar dacă acesta are sau nu probleme de natură medicală.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Kylian Mbappe
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri