Jurnalul.ro Horoscop La ce să ne aşteptăm în timpul mişcării retrograde a lui Mercur

La ce să ne aşteptăm în timpul mişcării retrograde a lui Mercur

Pentru prima dată în 2018, Mercur intră în mişcare retrogradă, pe data de 22 martie, joi. Când acest eveniment astrologic va avea loc, Mercur se va afla sub semnul focului, motiv pentru care niciunul dintre noi nu va fi în siguranţă. Astfel, vor fi prezente interpretări greşite, întreruperi tehnologice în cel mai nepotrivit moment, trafic îngrozitor şi chiar o vizită spontană din partea fostului, scrie Elite Daily.

  • Nimic nu va funcţiona conform planului

Este necesar să rămâi flexibil în timpul mişcării retrograde a lui Mercur, pentru că este foarte posibil ca lucrurile să meargă prost. Între zboruri cu întârziere, somn printre alarme şi anulat de petreceri,  este posibil să fii predispus la conflicte.  În fond, orice se poate întâmpla.

  • Vei spune lucruri fără să le filtrezi

Când mişcarea retrogradă are loc în timp ce Mercur este în Berbec, totul va fi foarte ambiguu pe plan social. De aceea, în loc să gândeşti ce crezi despre bluza prietenei tale, sfârşeşti prin a spune o glumă nepoliticoasă care îi răneşte sentimentele. Trebuie să fii foarte prudent în această perioadă.

  • Este posibil să te întorci la oameni din trecut

Iar ca totul să fie perfect, oameni pe care ai vrut să-i laşi în trecut, reapar în viaţa ta. Fie că decizi să trimiţi mesaje fostului sau fostei, fie că un prieten din copilărie apare în oraş, te vei afla în situaţii sociale foarte dificile.

 

Subiecte în articol: horoscop mercur retrograd 2018
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri