După numeroase discuţii cu alte instiţuţii, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a finalizat şi a pus în dezbatere publică proiectul de lege privind montarea de brăţări electronice deţinuţilor. Acest sistem de monitorizare va fi folosit, potrivit documentului, în cadrul executării măsurii controlului judiciar, al controlului judiciar pe cauţiune sau a arestului la domiciliu, în cazul agresorilor care comit fapte de violenţă domestică, precum şi pentru supravegherea la distanţă a deţinuţilor, atunci când se deplasează pentru diverse activităţi în exteriorul penitenciarului. În ceea ce priveşte victimele violenţei domestice, pentru a le asigura protecţia, este necesar ca şi acestea să aibă asupra lor o brăţară electronică.
Proiectul de lege stabileşte un mecanism de monitorizare care permite delimitarea clară a responsabilităţilor: pe de o parte, organele de supraveghere (personal abilitat din cadrul Poliţiei Române şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor), iar, pe de altă parte, organele de intervenţie, care vor interveni în cazul producerii unei alerte, pe principiul „celui mai apropiat organ de ordine publică” din Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română, Jandarmeria Română, eventual Poliţia locală.
În discuţiile pe marginea monitorizării electronice a deţinuţilor au fost implicate mai multe instituţii: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Autoritatea Naţională pentru Egalitate de Şanse, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor ş.a., au transmis reprezentanţii MAI.