Jurnalul.ro Timp liber Legenda colinelor Prosecco din Italia, dealurile străvechi unde strugurii se recoltează manual de peste trei secole

Legenda colinelor Prosecco din Italia, dealurile străvechi unde strugurii se recoltează manual de peste trei secole

de Redacția Jurnalul    |   

Colinele Prosecco (Le Colline del Prosecco di Conegliano e Valdobbiadene), situate în nord-estul Italiei, în provincia Treviso, fac parte din peisajul viticol al zonei de producţie a vinului Prosecco şi au fost înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO în 2019.

Zona de deal Conegliano Valdobbiadene se află la 50 kilometri nord de Veneţia şi aproximativ 100 kilometri sud de Dolomiţi. În această zonă, viticultura a fost şi este încă activitatea predominantă, cu origini străvechi: primele dovezi documentate care leagă vinul Prosecco de această zonă datează din 1772. Microclimatul unic, caracteristicile specifice ale solului şi activitatea manuală a viticultorilor au participat de secole la conturarea unei regiuni ideale pentru cultivarea viţei de vie. ''Colline del Prosecco di Conegliano e Valdobbiadene'' reprezintă o zonă caracterizată printr-un sistem morfologic distinctiv, cu privelişti pitoreşti şi un peisaj evoluat organic şi continuu format din vii, păduri, sate mici şi terenuri agricole, notează https://whc.unesco.org/. Peisajul viticol este al optulea sit din Italia înregistrat în categoria "peisaj cultural", deoarece aspectul său de mozaic este rezultatul interacţiunii dintre om şi mediul său natural, evidenţiază www.visititaly.eu.

Timp de secole, terenul aspru a fost modelat şi adaptat prin practici speciale de utilizare a terenurilor. Între acestea se numără tehnicile de conservare a pământului şi a solului din practicile viticole cu struguri ''Glera'' pentru a produce vin Prosecco de cea mai înaltă calitate.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Din secolul al XVII-lea, au fost utilizate parcele viticole mici amenajate pe terase ierboase şi înguste, numite ''ciglioni'', pentru cultivarea zonelor cu pante abrupte, creându-se un model distinctiv de tablă de şah. În secolul al XIX-lea, pregătirea specifică a viţei de vie, cunoscută sub numele de ''bellussera'', a fost dezvoltată de fermierii locali, contribuind la caracteristicile estetice ale peisajului. Aspectul de mozaic al peisajului este rezultatul practicilor istorice şi neîntrerupte de utilizare a terenurilor. Locurile dedicate podgoriilor, înfiinţate pe ciglioni, coexistă cu petice de pădure, păduri mici, gard viu şi şiruri de copaci care servesc drept coridoare ce leagă diferite habitate. Micile sate sunt împrăştiate de-a lungul văilor înguste sau cocoţate pe creste, indică sursa citată.

Potrivit descrierii UNESCO, zona delimitată inclusă în patrimoniul mondial are dimensiuni adecvate şi deţine atributele de valoare universală excepţională, prin forma de relief distinctă şi intactă din punct de vedere topografic. În ciuda multor schimbări şi provocări generate de dăunători, războaie, sărăcie şi industrializarea viticulturii, multe dintre componentele sale, cum sunt podgoriile, ciglionii şi elementele arhitecturale, demonstrează o stare bună de conservare, iar peticele de pădure au fost menţinute. Procesele ecologice sunt extrem de importante pentru durabilitatea peisajului şi a podgoriilor. În prezent, ameninţările sunt gestionate, deşi starea de conservare a unor elemente (în special elementele arhitecturale şi urbane din zona tampon) necesită îmbunătăţiri, iar schimbările climatice au accentuat incidenţa alunecărilor de teren. Peisajul ar putea fi vulnerabil la schimbări ireversibile din cauza presiunilor producţiei de Prosecco pe o piaţă globală în creştere. Tehnicile agricole şi viticole pentru menţinerea integrităţii peisajului continuă, inclusiv recoltarea manuală, evidenţiază sursa citată.

Ce este prosecco?

Prosecco este un vin alb cu arome fructate şi florale, caracterizat printr-o culoare galben pai strălucitor şi un gust fin şi elegant. Povestea sa începe în Conegliano Valdobbiadene, unde, de peste trei secole, viticultorii cultivă strugurii din care este produs Prosecco Superiore. Regiunea viticolă, care cuprinde cincisprezece municipalităţi şi reprezintă inima universului Prosecco, se bucură de Denumirea de origine controlată (DOC), recunoscută în 1969.

Prosecco poate fi produs exclusiv în nord-estul Italiei, în regiunea Veneto (cu excepţia provinciilor Rovigo şi Verona) şi în Friuli Venezia Giulia. Prosecco produs în Conegliano Valdobbiadene este denumit Conegliano Valdobbiadene Prosecco Superiore DOCG, Denominazione di Origine Controllata e Garantita (denumire de origine controlată şi garantată), cel mai înalt nivel de calitate pentru vinurile italiene, potrivit www.visititaly.eu.

Sursa: AGERPRES

 

Subiecte în articol: prosecco legenda italia struguri unesco coline
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri