Luna decembrie este luna cadourilor și o bună ocazie pentru părinți să le ofere celor mici jucăria sau, mai nou, device-ul dorit. Însă medicul pediatru Mihai Craiu avertizează că deținerea unui unui telefon mobil de ultimă generație înainte de 12 ani este „otravă curată” atât pentru creier, cât și pentru corpul celor mici, după ce, zilele trecute, au fost publicate primele concluzii ale unui amplu studiu care urmărește, pe termen lung, efectele unui smartphone asupra unui copil.
Creșterea timpului petrecut în fața ecranelor în rândul preșcolarilor și al elevilor din clasele primare a devenit, în ultimii ani, o problemă de îngrijorare la nivel global. Deși gadgeturile precum telefoanele cu sisteme de operare, tabletele și computerele ar putea fi utile în educație, timpul excesiv poate afecta în mai multe feluri sănătatea copiilor, iar datele pe această temă sunt limitate în prezent, mai ales în privința efectelor pe termen lung, având în vedere că generațiile care s-au născut cu smartphone-ul în brațe abia acum au ajuns la adolescență.
Însă rezultatele preliminare ale Studiului ABCD (Adolescent Brain Cognitive Development) - o cercetare realizată de oamenii de știință din Statele Unite pe datele colectate de la 10.588 de copii aflați în pragul adolescenței - au oferit o imagine de ansamblu a sănătății acestora și diferențele pe care le-ar putea face simpla deținere a unui smartphone în decurs de un an.
Potrivit cercetătorilor, circa două treimi (63,6%) dintre participanții la studiul ABCD dețineau un smartphone, iar vârsta medie la care l-au primit a fost de 11 ani.
Problemele de sănătate mintală, mai frecvente la copiii mai mari
Primele concluzii, publicate zilele trecute în revista Pediatrics, arată că expunerea timpurie și constantă la telefoane poate avea efecte nocive serioase atât asupra sănătății fizice, cât și asupra sănătății mintale a copiilor.
Concret, cercetătorii de la Spitalul de Copii din Philadelphia, Universitatea din California, Berkeley și Universitatea Columbia au ajuns la concluzia că deținerea unui telefon până la vârsta de 12 ani este asociată cu un risc crescut de depresie, obezitate și somn insuficient, comparativ cu lipsa unui astfel de device.
Oamenii de știință au stabilit totodată că aceste riscuri au fost mai mari - în special, riscul de obezitate și de tulburări de somn - cu cât vârsta la care copiii primeau primul smartphone era mai mică.
Copiii care aveau telefon până la vârsta de 13 ani erau mai predispuși să raporteze probleme de sănătate mintală (inclusiv depresie) și somn insuficient, comparativ cu cei de aceeași vârstă care nu aveau.
„Nici măcar nu ne-am uitat la ce făceau copiii la telefon”, a declarat Ran Barzilay, autorul principal al studiului și psihiatru pediatru la Centrul de Prevenire, Intervenție și Cercetare a Suicidului în rândul Tinerilor din cadrul Spitalului de Copii din Philadelphia, pentru CBS News. „Practic, am pus o singură întrebare simplă: are vreo legătură simplul fapt de a avea propriul smartphone la această vârstă cu rezultatele sănătății?”, a adăugat acesta.
Cercetătorii recunosc că utilizarea telefonului poate aduce beneficii, așa cum au arătat și alte studii, dar spun că ar trebui să se facă mai mult, astfel încât aceste dispozitive să fie folosite responsabil.
„Pentru mulți adolescenți, smartphone-urile pot juca un rol constructiv prin consolidarea conexiunilor sociale, susținerea învățării și oferirea accesului la informații și resurse care promovează dezvoltarea personală”, spune Barzilay, iar în unele cazuri sunt necesare pentru siguranța copiilor.
Cu toate acestea, rezultatele studiului sugerează că părinții ar trebui să considere smartphone-urile ca fiind „un factor semnificativ în sănătatea adolescenților” și să ia cu o mai mare grijă decizia de a le oferi copiilor un telefon.
„Rareori ne gândim că aceste efecte ne pot afecta pe noi”
Și cunoscutul pediatru Mihai Craiu a atras atenția asupra acestui nou studiu, subliniind că „efectul toxic al excesului de expunere a copiilor la ecrane” este mult mai grav decât cred majoritatea părinților.
„Cu toții știm că excesele sunt dăunătoare și că ar putea produce dependență, cu efecte nocive pe termen lung. Dar rareori ne gândim că aceste efecte ne pot afecta pe noi sau pe cei dragi nouă. (…) Efectele expunerii la rețelele sociale, prin intermediul smartphone, au fost vizibile și pentru cineva fără pregătire de specialitate în științe comportamentale sau psihiatrie.
Expunerea precoce la rețelele sociale a făcut RĂU și corpului acestor copii - 40% aveau obezitate sau greutate mai mare și 62% aveau probleme de somn (cu lipsa acestuia) decât acei copii neexpuși la conținutul livrat de telefonul mobil”, a scris medicul pe pagina sa, Spitalul Virtual pentru Copii, avertizând părinții că un astfel de cadou oferit unor copii mici, în ciclul primar, este „otravă curată”.
„Oare când o să realizăm cât de nocive sunt telefoanele mobile?!? Argumentul că al nostru copil este subiectul bullyingului la școală și al frustrării «că nu are și el/ea telefon ca toți ceilalți» nu stă în picioare, acum când au început să fie publicate efectele urmăririi pe termen lung a copiilor care au primit prea repede un mobil”, a mai spus medicul, precizând că efectele expunerii la un anumit tip de conținut, precum rețelele sociale, sunt „alarmante”.
„Atenție la cadoul... otrăvit!! Căci vine luna cadourilor și am putea să dăm curs rugăminții copiilor noștri și să le cumpărăm un telefon mobil! Înainte de 12 ani acest instrument este... otravă curată, atât pentru creier ,cât și pentru corpul copiilor dumneavoastră”,
conchide prof. dr. Mihai Craiu.
Cum se poate evita expunerea excesivă la ecrane
Pediatrul explică și ce ar trebui să facă părinții, în contextul în care ecranele au un rol tot mai important și în educație.
„Ce putem face? Putem evita expunerea excesivă în anumite ferestre de vulnerabilitate:
1. Deloc la ecran, pentru copiii sub 18 luni (cu excepția unor contacte video cu rude apropiate, aflate la mare distanță).
2. De la 2 la 6 ani ar trebui să fie o expunere de cel mult o oră la ecrane, cu activități de calitate, educaționale.
3. De la 6 la 12 ani ar trebui făcut un plan personalizat, cu acordul familiei. În acest plan fiind exclusă introducerea telefoanelor mobile”, recomandă medicul.



