Jurnalul.ro Editoriale Liberalii clasici cred că banii trebuie să provină dintr-o marfă nonmonetară folositoare

Liberalii clasici cred că banii trebuie să provină dintr-o marfă nonmonetară folositoare

de Ionuț Bălan    |   

Friedrich A. Hayek propunea în 1976, în „Denaţionalizarea banilor”, acordarea permisiunii fiecărui individ sau organizaţii să emită propria monedă.

Băncile centrale îşi păstrau privilegiul de a emite dolari sau franci, dar urma ca şi alte instituţii să concureze în afacerile de creare a banilor şi să ofere monede sub o marcă proprie.

Hayek era încrezător că ducaţii săi, emişi în aşa fel încât să păstreze constante preţurile exprimate, ar fi scos din competiţie dolarul sau lira.

Iată că am descoperit cum a fost trunchiată concepţia lui Hayek şi au apărut criptomonedele. A păţit-o şi Keynes în alte problematici!

Problema este însă că euro şi dolarul au economii puternice şi diversificate în spate. Criptomonedele nu generează încredere, ci reprezintă doar o reacţie la relaxarea cantitativă, practicată mai întâi de SUA, iar apoi de euroland.

Şi oare ce se întâmplă cu monedele alternative dacă le dispare referinţa? Ele nu sunt ancorate în cerere şi ofertă la fel ca aceasta, ci-s leverage pur. Sigur că nici referinţa nu are valoare intrinsecă, nu e ca acum un secol, când cine mergea cu o bancnotă la bancă  primea în schimbul ei o valoare indubitabilă - câteva grame de aur sau de argint.

Spre deosebire de trecut, banii atestă un drept de proprietate fluctuant asupra unei cantităţi de bunuri şi servicii. Incertitudinea şi volatilitatea sunt date de faptul că respectiva cantitate de bunuri oscilează după cum inflaţionează băncile centrale masele băneşti. Totuşi, chiar şi în această situaţie, dolarul, euro şi lira mijlocesc mai bine schimbul.

Dacă nu credeţi, haideţi să-i dăm cuvântul unuia care susţine că a lăsa la îndemâna băncii centrale să regleze oferta de bani înseamnă să laşi lupul paznic la oi: Murray N. Rothbard.

Asta nu-l opreşte însă să afirme că banii nu sunt doriţi de dragul lor, ci pentru că oamenii au încredere că marfa-bani va fi uşor acceptată în schimb de oricine. Ei acceptă bucuroşi tichete de hârtie marcate „dolari” nu pentru valoarea lor estetică, ci fiindcă sunt siguri că le vor putea vinde în schimbul bunurilor şi serviciilor pe care le doresc.

Banii nu pot fi creaţi din ceva ce nu există, prin contract social ori prin emiterea de tichete de hârtie care poartă noi denumiri, continuă Rothbard. Ei trebuie să provină dintr-o marfă nonmonetară valoroasă. În practică, metalele preţioase precum aurul şi argintul, metale cu o cerere înaltă şi stabilă pe unitatea de greutate, au câştigat rolul de bani în faţa tuturor celorlalte mărfuri.

Teorema regresiei a lui Ludwig von Mises arată că banii trebuie să-şi afle originea într-o marfă nonmonetară folositoare, tranzacţionată pe piaţa liberă.

Problema crucială a ducatului hayekian - subliniază Rothbard - e că nimeni nu-l va accepta. Biletele cu noi denumiri ale tichetelor nu pot spera să concureze cu dolarii sau lirele, care au apărut ca unităţi de greutate ale aurului şi argintului şi au fost utilizate de secole pe piaţă ca unitate monetară, mijloc de efectuare a schimburilor şi instrument de calcul.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri