Jurnalul.ro Ştiri Externe Liderul opoziției ruse, Alexei Navalny, a refuzat să părăsească celula și a lipsit de la o audiere

Liderul opoziției ruse, Alexei Navalny, a refuzat să părăsească celula și a lipsit de la o audiere

de Redacția Jurnalul    |   

Liderul opoziției ruse, încarcerat, Alexei Navalny, a refuzat să părăsească celula și a lipsit de la o audiere în instanță, au declarat aliații săi.

Navalny, care execută o pedeapsă de 19 ani de închisoare, trebuia să participe luni la o audiere în instanță prin legătură video, ca parte a unuia dintre numeroasele procese pe care le-a intentat împotriva încarcerării sale, conform Sky News.

Aliatul său, Ivan Zhadnov, a declarat că acesta a refuzat să părăsească celula sa după ce funcționarii închisorii i-au luat instrumentele de scris.

După aceea, "agenți de securitate au intrat în celulă și, folosind forța, l-au târât până la anchetator", a declarat Zhdanov.

Site-ul de știri independent Mediazona din Rusia a relatat că, după refuzul său de a se prezenta, audierea a fost amânată până la 2 noiembrie.

Navalny este cel mai înverșunat dușman al lui Vladimir Putin și a făcut campanie împotriva corupției, organizând proteste majore împotriva Kremlinului.

El a fost arestat în 2021, după ce s-a întors la Moscova din Germania, unde se recuperase după episodul de otrăvire pe care l-a pus pe seama Kremlinului.

De atunci, a fost condamnat la trei pedepse cu închisoarea, în cea mai recentă fiind acuzat de extremism, și a fost nevoit să stea luni întregi la izolare după ce a fost acuzat de infracțiuni minore.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: alexei navalny
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri