Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Locuiesti la bloc? AMENZI mari pentru cei care nu au cartea tehnică a clădirii

Locuiesti la bloc? AMENZI mari pentru cei care nu au cartea tehnică a clădirii

Administraţiile de bloc riscă amenzi foarte mari, cuprinse între 5.000 de lei şi 10.000 de lei, dacă nu deţin, nu au completată sau nu pastrează cartea tehnică a clădirii, potrivit Legii 10/1995 privind calitatea construcţiilor.

Specialiştii în domeniu afirmă că, pe lângă aspectul obligatoriu al deţinerii documentului, cartea tehnică aduce după sine foarte multe drepturi şi beneficii pentru proprietarii de imobile, cum ar fi: posibilitatea asigurării locuinţei, reabilitarea termică, scoaterea în evidenţă a aspectelor pozitive ale calităţii construcţiei, oferirea unei imagini mult mai clare persoanelor care doresc să achiziţioneze un imobil, luarea la cunoştinţă a modificărilor de structură suferite în timp de clădire etc. “Cartea tehnică este un bun al fiecărui proprietar, dincolo de faptul că orice administraţie de bloc este obligată să o deţină, dar se pare că nu toate administraţiile deţin acest document sau nu l-au mai păstrat din cauza trecerii anilor. În contextul actual, în care foarte multe partere de bloc au fost transformate în spaţii comerciale, multe dintre lucrări au fost realizate rapid şi neglijent, iar unele elemente de rezistenţă au fost demolate total sau parţial. Ceilalţi proprietari care au fost prejudiciaţi, nu pot realiza un demers în justiţie dacă nu există această carte tehnică a clădirii, iar expertiza tehnică pe care mulţi specialişti o realizează, nu ţine loc de carte tehnică”, afirmă ing. Marius Panuţă, directorul Like Consulting.

De cealaltă parte, ing. Grigore Radu, directorul 1st Construct afirmă că “acest document poate fi folosit în cazul unor evenimente precum cutremure, inundaţii, ploi torenţiale, căderi masive de zăpadă, prăbuşiri sau alunecări de teren etc., pentru a le oferi informaţii preţioase specialiştilor care intervin la faţa locului şi care trebuie să ia cât mai rapid şi eficient decizii”.

Administratorii de bloc și utilizatorii construcțiilor au următoarele obligații principale:

  • efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii care le revin, prevăzute conform normelor legale în cartea tehnică a construcţiei şi rezultate din activitatea de urmărire a comportării în timp a construcţiilor;
  •  păstrarea şi completarea la zi a cărţii tehnice a construcţiei şi predarea acesteia, la înstrăinarea construcţiei, noului proprietar;
  • asigurarea urmăririi comportării în timp a construcţiilor, conform prevederilor din cartea tehnică şi reglementărilor tehnice;
  • efectuarea, după caz, de lucrări de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desfiinţare parţială, precum şi de lucrări de reparaţii ale construcţiei numai pe bază de proiecte întocmite de către persoane fizice sau persoane juridice autorizate şi verificate potrivit legii;
  • asigurarea realizării lucrărilor de intervenţii asupra construcţiilor, impuse prin reglementările legale;
  • asigurarea efectuării lucrărilor din etapa de postutilizare a construcţiilor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri