Status-quo-ul economic al lumii este determinat încă de modelul anglo-saxon, britanic și american, bazat pe acumulare domestică de capital urmată de exportul surplusului astfel generat peste hotare. Cu toate distorsiunile etatist-corporatiste, de natură fiscală, monetară și de reglementare, acumularea de capital a Occidentului s-a bazat în esență pe funcționarea relativ liberă a piețelor și pe protecția drepturilor de proprietate privată.
Dar și China a acumulat capital. După ce au consolidat o structură de putere totalitară în epoca lui Mao, chinezii au atras capital vestic prin liberalizarea începută de Deng Xiaoping, ademenind banii "lumii libere" cu perspectiva accesului la o piață de consum uriașă și cu costuri de dumping ale muncii. Forța economică a Chinei a fost creată cu exporturi de capital american și occidental, singurele spații capabile să îl genereze cât de cât "natural".
Și iată că a venit momentul ca și China să exporte capital, investind în străinătate nu doar pentru randamente financiare, ci și pentru a-și consolida influența politică și geostrategică. Cine are banul face regulile. Din această perspectivă, Beijingul atacă serios poziția de lider mondial a Statelor Unite și a modelului occidental în general, iar "lumea liberă" nu prea știe cum să reacționeze.
Ba chiar se uită oarecum cu poftă și invidie la modelul chinezesc: etato-corporatism + supraveghere în masă.
Riscul e mai mic în SUA și UK, care, pe lângă că generează încă suficient capital intern, au știut să atragă bani japonezi, arabi și chiar rusești. Zone ale lumii care încep să semene tot mai mult cu ce era capitalismul anglo-saxon pe vremuri. Astfel că, din păcate, e posibil ca veriga slabă să se dovedească a fi Uniunea Europeană. UE chiar are nevoie de capital din exterior (inclusiv pentru ambiții faraonice de tip Green New Deal) și pare și cea mai sedusă de perspectiva de a impune de la Bruxelles un autoritarism soft cu parfum chinezesc.