Jurnalul.ro Cultură Teatru Macbett regizat de Silviu Purcărete, la Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova!

Macbett regizat de Silviu Purcărete, la Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova!

de Magdalena Popa Buluc    |   

Spectacolul Macbett de Eugène Ionesco, regizat de Silviu Purcărete, participă la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova. Reprezentația este programată marți, 24 mai, ora 20.00, la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Sala Amza Pellea. Producția a fost nominalizată în 2021, la premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol.

Decorul clar, puternic subliniat prin roșul pregnant al cortinelor și luminile de spectacol ale lui Helmut Stürmer, precum și costumele extrem de inspirate și sugestive ale Liei Manțoc, și muzica compusă Vasile Șirli care sibliniază, acompaniază și crește tensiunea scenelor, ne-a adus bucuria unui spectacol de artă de mare clasă, marca Silviu Purcărete.”– scria Roxana Croitoru.

La realizarea spectacolului au contribuit: Helmut Stürmer (decorul), Lia Manțoc (costumele), Vasile Șirli (muzica), András Visky (dramaturgia), Kata Demeter (asistent de dramaturgie), Péter Kolcsár (corepetitor) și Bogdan Dobre (asistent costume).

Personajul principal, Macbett, este interpretat de către Zsolt Bogdán, distribuţia fiind întregită de actorii: Gábor Viola, Miklós Bács, Andrea Vindis, Áron Dimény, Lóránd Váta, József Bíró, Melinda Kántor, Anikó Pethő, Eszter Román, Szabolcs Balla, Balázs Bodolai, András Buzási, Zsolt Gedő, Tamás Kiss, Csaba Marosán.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Subiecte în articol: silviu purcărete Macbett
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri