Știu un antreprenor care nu înțelege prea bine cu ce se ocupă firma lui, deși-i o persoană a cărei afacere merge bine. Nu încercați să ghiciți cine e, nu-i din domeniul presei, aici sunt mai mulți cei ce nu pricep ce se scrie la ei în revistă.
Sigur că asta nu e singura chestiune care mă derutează. Exista obiceiul că cine dădea banii făcea şi regulile, ba chiar se vota cenzitar. Numai că politicienii au decis să încalce cutuma și să le facă ei, au întors poporul împotriva capitaliștilor și așa s-au inventat statele sociale. Mai au puțin și-o să intre şi Statele Unite în rândul lumii, vor fi ca europenii.
Acest lucru se întâmplă însă în interiorul entităților statale. Pentru că atunci când vine vorba de alte țări, cei care dau banii fac regulile, se vede asta la fondurile europene. Din acest motiv sunt de preferat investițiile directe și cele de pe bursă. Poate că ne trebuie un sistem de irigații/drenaj ca să nu ne ia iar ploaia/seceta prin surprindere.
În fine, dacă tot am deschis discuția despre statele sociale, nu prea știu de ce acestea trebuie să fie dublate de ONG-uri. Ori este solidaritate socială, ori e liber consimțită. Cum vine asta, cea din urmă, cultivată cu multă emoție, să meargă tot în direcția pe care o dau bugetul și statul social?!
Nu mi-am propus cu această ocazie să jignesc ONG-urile, să spun că ar fi organizații de cerșit, ci doar să atrag atenția asupra carențelor manageriale, semnalate în filmul autohton „Filantropica”: „Nu e o rușine să ceri, e o rușine să nu primești. Uite statu’ român, cerșește de ani buni prin Europa, prin America şi nu-i dă nimeni nimic. Păi, ce să le fac, domnule, dacă lucrează cu amatori?”.
De amatorism se poate vorbi și atunci când statele sociale mai inventează o taxă pentru că nu le ajung banii. Mai ales când aceasta se impune pe la jumătatea exercițiului fiscal și contribuabilii tocmai apucaseră să-și încheie socotelile. E o formă de milogeală națională, care e bine să nu se confunde cu cheta televizată. Și sigur că există o relație directă între managementul precar și inflația de taxe. Guvernanții mai puțin capabili apelează mai mult la mila publică obținută cu forța și strică cash flow-ul menajelor. Precum managerii din economie, care atunci când nu se pricep să genereze productivitate își asigură o poziție de cartel cu ajutorul politicului și trag de prețuri în sus. Dacă ne luăm după abundență, s-ar putea spune că românii sunt cerșetorii fără vocație ai Europei.