x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ciocnirea superputerilor! Rușii au atacat o navă a Chinei care se afla în Marea Neagră

Ciocnirea superputerilor! Rușii au atacat o navă a Chinei care se afla în Marea Neagră

de Redacția Jurnalul    |    18 Mai 2026   •   09:30
Ciocnirea superputerilor! Rușii au atacat o navă a Chinei care se afla în Marea Neagră
Hepta/Rușii au atacat o navă chineză în Marea Neagră

Rușii au atacat o navă comercială a Chinei. Incidentul s-a produs în Marea Neagră.

Armata rusă a atacat o navă chineză în Marea Neagră. Potrivit NEXTA, purtătorul de cuvânt al forțelor navale ale Ucrainei, Dmitri Pletenchuk, a anunțat un atac cu drone asupra unei nave comerciale chineze.

Vaporul se afla în apele teritoriale ale Ucrainei. Sursa menționată nu a spus dacă sunt victime sau pagube.

Incidentul apare cu puțin timp înainte de întâlnirea dintre președinții Vladimir Putin și Xi Jinping. Liderul Rusiei va face o vizită de două zile în China. Vizita va începe marți.

Săptămâna trecută, la Beijing a fost primit și președintele SUA, Donald Trump.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: rusi atac nava china
Parteneri