Jurnalul.ro Ştiri Justitie Mandat de arestare pentru un tânăr de 30 de ani, din Ucraina, acuzat de omor calificat

Mandat de arestare pentru un tânăr de 30 de ani, din Ucraina, acuzat de omor calificat

de Redacția Jurnalul    |   

Un tânăr de 30 de ani, din Ucraina, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzaţia de omor calificat, în dosarul crimei descoperite sâmbătă în localitatea Loturi Enescu din municipiul Dorohoi.

Tribunalul Botoşani a emis un mandat de arestare pe numele lui Kiriiak Kostiantyn, suspectat că l-ar fi împuşcat în cap pe un compatriot de-al său în vârstă de 26 de ani.

"Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani. În baza art.202 alin.1 şi 3 Cod procedură penală, art.223 alin.2 Cod procedură penală, art.224 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Kiriiak Kostiantyn, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 1 septembrie 2024 şi până la data de 30 septembrie 2024, inclusiv. În baza art.230 alin.1 Cod procedură penală dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare", se arată în soluţia pe scurt a instanţei.

Un tânăr din Ucraina a fost găsit, sâmbătă dimineaţă, împuşcat în cap, într-o locuinţă din localitatea Loturi Enescu din judeţul Botoşani. Lângă cadavrul tânărului a fost găsită o armă de vânătoare.

"La data de 31 august 2024, în jurul orei ora 8,00, am fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat, din comuna George Enescu, cu privire la faptul că la locuinţa sa se află un cetăţean ucrainean decedat. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificat un tânăr, de 26 ani, care prezenta o plagă împuşcată la nivelul capului, iar lângă acesta se afla o armă de vânătoare. În acest moment se efectuează cercetarea la faţa locului pentru a se stabili toate împrejurările producerii evenimentului", a transmis, sâmbătă, IPJ Botoşani.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri